primaria cluj napoca Archive

Octavian Buzoianu, parodiat de societatea civilă

Autorul acestei editări a conscutului serial South Park, este activistul Szakats Istvan, unde Octavian Buzoianu este parodiat, arătând că societatea civilă nu l-a iertat pentru Ursus.

“Ursus era o mică fabrică regională din cele 35 din țară și era una dintre cele două care nu deținea o fabrică de materie

PSD vrea să „câștige” clădirea Primăriei pentru a o reabilita: “De 12 ani nu ai reușit să îți faci turnul de la Primărie”

Liderii PSD Cluj aduc noi acuze primarului Emil Boc. De această dată, nemulțumirea acestora este legată de refațadizarea clădirilor din centrul Clujului, care, spun ei, nu se realizează în timp optim. Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj și alți reprezentanți ai PSD au organizat, în 16 mai, o conferință de presă chiar în fața Primăriei municipiului

Primăria va fi prietenoasă cu mașinile viitorului. Cum va încuraja clujenii să-și cumpere autovehicule electrice

Orașul e sufocat de mașini a căror număr crește drastic în fiecare an, așa că și în Cluj mașinile electrice nu vor mai fi alternative ci necesități, i-au semnalat clujenii, recent, primarului, cerându-i să aibă în vedere politici pentru încurajarea transportului nepoluant în municipiu. În replică, pe chatul on-line de conversații live deschis

Orașul privat va fi primit în Cluj. Ce plan nou are primăria cu străzile private

Primăria pregătește “asfaltul” pentru a moderniza și arterele din Clujul privat. Primarul Emil Boc a anunțat recent pe chatul de conversații live cu cetățenii, FaceBOC că administrația intenționează să schimbe cadrul legal de preluare a străzilor private din oraș și, începând din 2017, să le și modernizeze.

În paralel, primăria vrea să contracteze

Orașul privat va fi primit în Cluj. Ce plan nou are primăria cu străzile private

Primăria pregătește “asfaltul” pentru a moderniza și arterele din Clujul privat. Primarul Emil Boc a anunțat recent pe chatul de conversații live cu cetățenii, FaceBOC că administrația intenționează să schimbe cadrul legal de preluare a străzilor private din oraș și, începând din 2017, să le și modernizeze.

În paralel, primăria vrea să contracteze

Pac-pac! S-au întors băncile în Piața Muzeului

Societatea civilă a anunțat pentru astăzi, la ora 14.00 un protest-picnic în Piața Muzeului împotriva practicii de confiscare a spațiului public pusă la punct de primărie care a ridicat recent băncile dintr-o piață pietonală a orașului – Piața Muzeului. Motivația primăriei s-a legat de sesizătile venite de la proprietarii de terase și clujenii care

“Ultimul răcnet” în materie de politică a spațiului public la primărie: se ridică băncile ca să nu aibă pe ce sta oamenii fără adăpost

“Justiție privată pe spațiul public ( au dispărut aproape toate băncile din Piața Muzeului, că na, lumea avea tupeul să le folosească. Nu chiar zilnic, dar constant…”, așa e descrisă de un locuitor din oraș politica primăriei în ceea ce privește spațiul public și anume una dintre cele mai frunoase piețe și prima transformată

Horea Uioreanu condamnat la doi ani de închisoare pentru folosirea de informații…

Un fost greu din PNL a fost condamnat. Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat, joi, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Curtea de

Educația gardului în cartiere. Se cheltuiește banul public ca “verdele” să nu fie călcat

Milioane de lei s-au cheltuit din bugetul local, începând din 2006, pentru a se îngrădi și așa puținele spații verzi din cartierele clujene tradiționale, cu gard metalic. Fără o politică urbană, fără consultări, fără specialiști, la cererea asociațiilor de proprietari nemulțumite că tinerii nesimțiți calcă spațiul verde dintre blocuri sau se rup florile plantate.