cartiere Archive

Primul proiect anunțat de consilierii USR pentru a schimba în bine cartierele din Cluj în 2023

După nenumărate tickete pe MyCluj pentru salubrizarea zonei, după discuții cu administrația publică pentru amenajarea treptelor ce reprezintă traseul pietonal între Gheorgheni și zona Dorobanților, consilierii locali USR bor să pună pe agenda administrației locale un proiect pentru amenajarea zonei Semenicului – Năsăud.

 

Un prim pas, a anunțat consilierul local Adriana Cristian, implică cadastrarea terenurilor din

Riveranii se plâng de polei și în comuna Baciu. „Așa e tot Cluj-Napoca. Scoateți sarea din cămară până vine cineva”, le recomandă clujenii

Locuitorii din comuna Baciu, situată lângă Cluj-Napoca, comună în care s-au construit foarte multe blocuri, cer primarului din localitate să mobilizeze forțe pentru combaterea poleiului care s-a format pe trotuarele din localitate și așa puține, acum acestea sunt impracticabile, reclamă cetățenii. Clujenii internauți le-au recomandat celor din Baciu să scoată sarea din cămară semnalând că

Specialiștii care au lucrat la Planul de Mobilitate susțin schimbarea politicii de parcare din cartierele Clujului: „cetățeanul a ajuns să se creadă proprietar pe locul de parcare”

Arhitectul Șerban Țigănaș, în prezent decan al Facultății de Arhitectură din Cluj, a penalizat politica de parcare aplicată de Primărie în cartierele clujene și perpetuată ani de zile din rațiuni politice și electorale. Țigănaș l-a chestionat recent pe urbanistul Reinhold Stadler, expert Civitta, cel care a lucrat la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Clujului, arătând

Toate cartierele din cel mai scump oraș din țară au înregistrat creșteri de preț anul trecut, într-un cartier prețul crește cu peste 300 euro/mp

Toate cartierele din cel mai scump oraș din țară au înregistrat creșteri de preț anul trecut, în pandemie, după cum arată singura analiză de gen din țară, publicată astăzi. Într-un cartier prețul a crescut cu peste trei sute de euro pe metrul pătrat.

Cu excepția centrului orașului Cluj-Napoca, unde prețurile pe metrul pătrat sunt cele mai

Parcul Primăverii se transformă în centru de cartier pentru Mănăștur

Primăria pregătește un nou centru pentru Mănăștur, cel mai mare cartier din Cluj. Acesta urmează să apară în zona străzii Primăverii, între Calea Florești și strada Izlazului, prin reorganizarea benzilor de trafic și a zonei parcului, dar și prin plantări masive de perdele verzi de arbori.
De studiul

Pietonala nouă propusă în Mărăști, pe strada Molnar Piuariu, model pentru alte zone din cartierele clujene. Cum văd riveranii proiectul

Riveranii de pe artera Molnar Piuariu din cartierul Mărăști pe care Primăria vrea să o transforme în zonă pietonală au încă probleme serioase de conviețuire unii cu alții. Universitatea Tehnică (cu două cămine mamut în zonă) este obtuză și departe de a fi pregătită să-și deschidă curtea, să dea gardul jos și să renunțe la

Cum se vor construi viitoarele „blocuri pentru mașini” în Cluj. Boc a tranșat principiile cu parkingurile din cartierul unde locuiește

Revolta riveranilor pornită de anul trecut împotriva „blocurilor pentru mașini” pe care Primăria vrea să le planteze în toate cartierele orașului a ajuns să schimbe, cel puțin declarativ, planurile instituției cu respectivele parcări. Compromisul va fi cel care va da noua față a parkingurilor de cartier pe care Primăria le-a anunțat.

Primarul Boc a anunțat deja de

Ni se vinde marfă expirată în magazinele alimentare de cartier

O acțiune recentă din această săptămîna a polițiștilor locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială la magazine alimentare din toate cartierele orașului a pus pe tapet o realitate tristă: acestea vând produse expirate sau fără termene de valabilitate. 

Acțiunea polițiltilor locali din cadrul primăriei a avut loc între 5 și 7

Parcare nouă cu cinci etaje bătută în cuie în “silueta” Mănășturului

Consilierii locali vor dezbate la ultima ședință din mandatul 2012-2016 un proiect de hotărâre privind un nou proiect în cartierul Mănăștur, o parcare supraterană de pe strada Primăverii nr. 20 – Aleea Gârbău nr. 7, anunțată de primărie încă din 2014. Potrivit planului urbanistic, parcare umează să aibă două niveluri de subsol, parter și cinci

Educația gardului în cartiere. Se cheltuiește banul public ca “verdele” să nu fie călcat

Milioane de lei s-au cheltuit din bugetul local, începând din 2006, pentru a se îngrădi și așa puținele spații verzi din cartierele clujene tradiționale, cu gard metalic. Fără o politică urbană, fără consultări, fără specialiști, la cererea asociațiilor de proprietari nemulțumite că tinerii nesimțiți calcă spațiul verde dintre blocuri sau se rup florile plantate.