Cluj-Napoca Archive

VIDEO A început festivalul romilor din Cluj, Khetane (Împreună), care are loc în comunitatea din Pata Rât unde locuiesc între 1500 și 3000 de oameni

Timp de trei zile, la Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, va avea loc un festival comunitar al romilor care locuiresc aici. Festivalul Khetane (împreună în limba rromani – n.red.) va fi organizateste organizat  în premieră anul acestaîn Cluj, între 12 și 14 august, în Pata Rât. Festivalul este inițiat de Fundația Alt Art, împreună

Organizatorii Untold: Peste 60 de milioane de euro au rămas în Cluj-Napoca, după ediția din 2022 a festivalului/ Se fac investiții considerabile în Parcul Central și pe stradionul Cluj Arena

Peste 360.000 de participanți au au luat parte la festivalului Untold, între 4 și 7 august, în Cluj-Napoca. Potrivit calculelor făcute de organizatorii Untold, după ediția de anul acesta a evenimentului circa 60 de milioane de euro (bani pentru cazare, transport, mâncare, cumpărături rămân în Cluj-Napoca. Oficialii festivalului au mai anunțat că vor mobiliza circa

Încept concertele în bisericile clujene, de Zilele Culturale Maghiare

Începe Forumul Muzicii Sacre Maghiare, vineri, 12 august,  în avanpremiera Zilelor Culturale Maghiare,  Un număr de  77 de lucrări ecleziastice aparținând a 40 de compozitori contemporani maghiari vor putea fi ascultate în 9 biserici timp de 6 zile.

Corul Szent Cecilia va concerta în deschidere la Biserica Sf. Mihail, de la ora 19:00. Dirijor: István Potyó.

Biroul arhitectului Szabolcs Gutman se va ocupa de studiile pentru restaurarea și reabilitarea Zidului Cetății din Cluj, monumet istoric cosmetizat doar în urma cu zece ani

K&K STUDIO DE PROIECTARE a semnat în 5 august un contract cu Primăria pentru realizarea studiileor, expertizelor și studiului de fezabilitate pentru restaurarea și reabilitarea „Zidului Cetății – FRAGMENT DIN ZIDUL CELEI DE A DOUA INCINTE A ORASULUI MEDIEVAL”, monument istoric aflat pe strada Potaissa din centrul Clujului. Contractul are o valoare de peste 165.000 lei.

 

Primăria

S-a instalat șantierul pe Calea Mănăștur în cadrul proiectului Primăriei prin care se va face o stradă nouă între două cartiere din Cluj, menită să schimbe obiceiurile din traficul curent

Strabag va lucra în această vară la modernizarea arterei de intrare în cel mai mare cartier al Clujului, strada Calea Mănăștur. Deja, pe teren, au fost configurate marcajele specifice prin care s-au trasat patru benzi pentru circulația rutieră pe perioada șantierului, însă mult îngustate. Modernizarea acestei străzi face parte din proiectul Primăriei pentru modernizarea zonei Calea

Primul tur ghidat în Parcul Est, cel mai mare parc dorit în Cluj, organizat de echipa care lucrează la proiectul de amenajare

Proiectul parcului Est avansează pe hârtie dar și pe teren, spun proiectanții de la Atelier Mass. Împreună cu colegii de la Metapolis și SAH aceștia invită clujenii la un prim tur ghidat de prezentare a proiectului de amenajare a Parcului Est. Turul va începe luni, 15 august,

Arhitectul Eugen Pănescu despe calitate vieții din Cluj: „Practic, trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic. Și e o minciună pe care ne-o spunem singuri. Și pe care o și ascultăm din diverse surse publice”

Într-un amplu interviu acordat Scena9.ro („Trăim într-o sărăcie generalizată, în timp ce ne mândrim că stăm într-un oraș frumos și dinamic”), specialistul clujean Eugen Pănescu, implicat în proiecte publice în Cluj dar și în țară, trage un semnal de alarmă privind calitatea locuirii din Cluj-Napoca dar și din România. ” E o țară guvernată de

Parcul cu perete de beton spre Canalul Morii, cu parcări spre apă și cu arbori masacrați. Așa se fac modernizările „verzi” în Cluj-Napoca – arată un activist din oraș

Amenajarea parcului Farmec urma să fie un model de bune practici privind modernizarea unor zone verzi și accesibilizarea Canalului Morii, de la testarea de idei, la implicarea comunității, dezbaterea propunerilor, colaborarea între public și privat, implicarea specialiștilor. Mai mult, a fost un proiect susținut și din fondurile Primăriei,

A fost ridicată poarta oficială de acces pentru Khetane, festivalul comunitar al Pata Râtului din Cluj, care începe la finalul săptămânii

Festivalul Khetane (împreună în limba rromani – n.red.) va fi organizat în premieră anul acesta la Cluj, între 12 și 14 august, în Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului. Festivalul este inițiat de Fundația Alt Art, împreună cu oameni din comunitatea de romi și este finanțat, preponderent din fonduri nerambursabile. Intrarea este gratuită. Programul

Primăria caută idei și proiecte pentru ediția aniversară a Zilelor Clujului

Ediția aniversară a Zilelor Clujului – a X-a – va avea loc în perioada 6-9 octombrie 2022. Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii să transmită idei și propuneri de proiecte pentru această ediție până la data de 1 septembrie 2022.

„Creativ, dinamic, colorat, multicultural, conectat și incluziv, evenimentul Zilele Clujului reflectă comunitatea căreia îi este dedicat. Ultima ediție a Zilelor Clujului a reunit peste 250.000