icoana Archive

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Obiceiuri, tradiții

Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, este prăznuită în 15 august. Marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor scrie Agerpres.ro.

În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, scoasă pe străzile din Cluj-Napoca și Bistrița

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. Astfel că pe parcursul zilei de astăzi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula vă fi scoasă pe străzile din Cluj-Napoca și din Bistrița.

Icoana vă fi purtată într-o mașînă, care va merge fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.

Arhiepiscopia

Nu se mai înghesuie la Nicula, ca în alți ani

Politicienii zilei nu obișnuiesc să mai vină la Nicula, cum se întâmpla în anii trecuți, când toată media transmitea despre periplul celor mai mari oameni din stat, care se înghesuiau în fiecare zi de 15 August să se închine la icoana făcătorare de minuni a Fecioarei Maria. Singurul consecvent a rămas influentul PSD-ist de la

Bătaie cu icoane şi săbii la Mănăstirea Floreşti-Cluj, pentru putere şiinfluenţă, între fratele duhovnicului şi doi clujeni!

Descătuşare de energii ca-n „Şapte păcate”, într-un şezământ pentru copii situat în incinta Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Floreşti. Războiul s-a desfăşurat în două runde – cu icoane şi săbii – între Ion Paşca, fratele duhovnicului mănăstirii şi doi tineri „pelerini” din Cluj! Motivul încleştării îl constituie grija exagerată a clujenilor pentru mama şi

Icoana făcătoare de minuni a MAICII DOMNULUI, de la Mănăstirea Bixad. Află povestea impresionantă a picturii sfinte și a minunilor săvârșite de ea

La Mănăstirea ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Prilog din județul Satu Mare se află Icoana Făcătoare de Minuni a călugărilor bazilieni care până în urmă cu 60 de ani era la Mănăstirea Bixad.

Icoana are o istorie cutremurătoare. Icoana venerată ca făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad are o istorie frământată