plangere Archive

Un stat american a dat în judecată China. Despăgubirile cerute sunt uriașe

Statul american Missouri a depus o plângere împotriva autorităților Chinei de la Beijing, acuzând că au ascuns gravitatea epidemiei de coronavirus şi astfel au provocat pagube economice şi umane „ireparabile” la nivel mondial, relatează AFP.

Plângerea civilă, depusă de procurorul statului, Eric Schmitt, vizează Guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării.

Medici din România au făcut plângere la Parchet din cauza organizării defectuoase

Mai mulți medici de la Spitalul „Sf. loan” din Bucureşti au depus o plângere penală cu privire la „existenţa unui cadru organizatoric defectuos” în prevenirea și combaterea coronavirusului. S-a deschis un dosar și se fac cercetări.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23 martie (luni –

Teroarea, ca metodă de cucerire a spațiului vital. Bătut de romi, cu bâta, la Sânnicoară, ca să elibereze pășunea.

De la o vreme, apar tot mai des exemple concrete în care romii – o populație care-și cucerește, efectiv, spațiul vital – sunt actorii unor întâmplări violente, în majoritatea zonelor țării: de la cele de munte, până în orașe. Un astfel de caz s-a petrecut, săptămâna trecută, la Sânnicoară: un bătrân care-și paște de mai

Dezastruoasa poveste de viaţă a d-lui Tibi, mic meseriaş. Schiţă de portret

Dl. Tibi este un clujean vechi, în vârstă de aproape 59 de ani, care s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală din municipiu după ce – suţine el – a fost bătut în seara precedentă de cei doi fii ai săi, la îndemnul soţiei. Inert, omul mărturiseşte că aceasta a fost ultima picătură, a fost

Huedin. Suferinţele unei mame la care e supusă de fiu, bolnav psihic! La ultima bătaie a scăpat in extremis de moarte!

Rareori am întâlnit o femeie mai disperată pe această lume decât Mărioara Lung, o fostă vânzătoare-gestionară din Huedin, în vârstă de 74 de ani! Povesteşte printre lacrimi că îndură de ani de zile suferinţe de nedescris din partea fiului ei Dănuţ, un recidivist în vârstă de 51 de ani care, beat turtă fiind, a încercat

Adolescent sodomizat de amicul cu care urcase în Cetatea Turda Veche pentru a se droga împreună!

Incident halucinant – la propriu, dar şi la figurat – zilele trecute la Turda: un adolescent, mare consumator de prenandez, a urcat împreună cu un amic, în vârstă de 23 de ani, în Cetatea Turda Veche pentru a trage în voie, din pungi, prenandez. Însă, după ce drogul şi-a făcut efectul asupra sa, încetinindu-i reacţiile,

Planul secret al căderii Guvernului. Lider PNL: Ludovic Orban premier

Prim-vicepreședintele PNL București, Marius Vintilă, a declarat, vineri, la „Punctul de întâlnire” că dacă premierul Viorica Dăncilă va pleca din funcția de premier, liberalii sunt pregătiți să vină cu un guvern nou, condus chiar Ludovic Orban.

„Așa cum a declarat și președintele partidului, Ludovic Orban, plângerea nu a fost făcută în numele partidului,

Victorie a jandarmilor clujeni! Vor să bage la puşcărie un retardat care încerca să vândă pe Oser CD-uri găsite la gunoi!

În iunie 2917, Peter, un clujean suferind de retard mintal, în vârstă de 58 de ani, a fost surprins de către o echipă de jandarmi în Oser, cu câteva CD-uri, fără hologramă, pe care încerca să le vândă. Obligaţi de constatarea jandarmilor, poliţiştii Secţiei 7 i-au întocmit dosar penal bietului om astfel că, inevitabil, dosarul

Bătut de un interlop chiar în Secţia 1 Poliţie din Cluj! Victima dorea să depună plângere pentru lipsirea de libertate a nepoatei sale

Însoţit de o rudenie, Czuli Cornel aşteaptă să fie invitat în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Prezintă o urmă de lovitură, profundă, lăsată de un obiect contondent în zona gurii şi declară cu acest prilej că a fost lovit de Daniel A., un recidivist care-i lipsise de libertate nepoata, în vârstă de 23 de ani

Secretarul comunei Bonţida, bodyguard? A placat, ca la rugby, un pensionar şi s-a tăvălit apoi cu el în noroi!

Eveniment de cascadorii râsului duminică, 4 februarie, în faţa unui bar din comuna gherleană Buneşti! Anunţat de o familie, care lucrează pentru el, că un cunoscut de-al acesteia vrea să-şi bată un nepot, secretarul s-a hotărât – asemeni lui Superman – să intervină în slujba Binelui. Aşa că a organizat un „comando”, împreună cu angajaţii