Bata Archive

Bătaie între doi “old-boys”, la Năoiu – Geaca. Cel de 72 de ani l-a plesnit cu o bâtă, în falcă, pe vecinul lui de 79!

La cei 79 de ani ai săi, Lurean Marc, din satul Năoiu, comuna Geaca, este un om încercat de soartă! Dacă anul trecut, cam în aceeași perioadă a fost muşcat serios de nişte câini ciobăneşti, într-un sat vecin, de data aceasta s-a prezentat la I.M.L.Cluj cu o urmă de lovitură, încasată de data aceasta din

Portar de la DGASPC Cluj, atacat de un copil-problemă după ce minorul a fost scos din clădirea birourilor!

Incident violent în după-amaiaza zilei de luni, 19 februarie, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Coplului Cluj, de pe str. Eremia Grigorescu. Acesta s-a desfăşurat între un copil-problemă de la Centrul „Gavroche” şi portarul aflat în exerciţiul funcţiunii! Adolescentul, supărat că nu este lăsat în clădirea birourilor instituţiei, a sărit la portar

Floreşti: deranjat de zgomotul făcut de copilul vecinului, la confruntare, a rupt un băţ de spinarea tatălui acestuia!

Clipe grele pentru un bărbat în vârstă de 32 de ani din Floreşti: după ce s-a trezit la uşă cu vecinul din apartamentul de dedesubt şi a vrut să-l ia cu binişorul s-a trezit luat de acesta la bătaie cu o bâtă pe care omul o luase cu el şi o masca grijuliu. A scăpat

Chiuieşti, comuna clujeană cu două echipe campioane naţionale. Locul unde oina se mănâncă pe pâine!

În 1956 un învăţător din comuna învecinată de Chiuieşti, Rohia, pasionat de sportul naţional, oina, a venit în localitate punând bazele unei echipe cu care s-a prezentat apoi la Campionatul Naţional. În timp, oina a devenit „virală” în zonă, astfel că prin anii `80 chiuieştenii, împreună vecinii lor din comuna bistriţeană Negrileşti alcătuiau deja echipa

Un „îndrăcit” din Băişoara, şofer la cariera de piatră, l-a bătut pe Ioachim duhovnicul viitorului schit de maici!

Părintele Ioachim coboară încet, şchiopătând, treptele de la parter spre demisol  ale I.M.L. Cluj, îndreptându-se către cabinetul de consultaţii. Cu un aer de resemnare întipărit pe figură, acesta se aşează pe un scaun aflat din sala de aşteptare şi pică într-un fel de transă, până în momentul când asistenta îl întreabă ce-l aduce la I.M.L.

„Samuraiul” din Vâlcele. După ce în urmă cu un an şi-a înfipt un cuţit în burtă acum şi-a lovit un vecin cu o bâtă în cap!

Florin Pop, un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea clujeană Vâlcele, comuna Feleacu, este însoţit de nevasta lui joi, 4 mai, la I.M.L. Cluj. Mărturiseşte că în urmă cu două zile a fost lovit, din senin, pe una din uliţele satului, de un vecin poreclit „Samuraiul”, renumit în întreaga zonă pentru că

Tânăr de 23 de ani, atacat de tatăl fostei iubite, cu un ciomag!

Marius Nicolae e un tânăr arătos – şi pe deaspra şi avut – din comuna clujeană Iara, unde familia sa deţine câteva gatere, maşini şi numeroase alte acareturi. Păşeşte, timid, marţi, 29 noiembrie, în sediul I.M.L. Cluj însoţit de un consătean adus pe post de şofer, el având mâna destul de “şifonată” şi înfăşurată, de

Antologic! Turda: bărbat bătut de amantul soţiei. Cluj: soţie bătută de amanta soţului

Două cazuri, uimitoare, trase parcă la indigo – însă „în oglindă” – ale unor triunghiuri conjugale cu năbădăi s-au perindat la o diferenţă de numai o zi –  marţi 8 şi miercuri 9 noiembrie la I.M.L. Cluj: în faţa cabinetului de consultaţii al instituţiei şi-au făcut apariţia, bătuţi-măr, un bărbat şi o femeie, fiecare cu

Bătut şi cu marfa distrusă de către nişte cămătari pentru că a refuzat să plătească datoriile fratelui

Duminică, 18 septembrie, un comerciant de sticlărie în vârstă de 46 de ani din municipiul Turda a fost bătut şi s-a trezit cu marfa distrusă, de către nişte cămătari din zonă care susţin că fratele lui  le datorează nişte bani. Victima susţine că acesta le-a înapoiat deja de opt-nouă ori suma împrumutată iniţial, lucru care

[P] Iulius Mall dă startul promoțiilor de sezon: oferte de până la 70%

Te pregăteşti de vacanţă şi vrei să arăţi mai bine ca oricând? Vino la Iulius Mall, unde promoţiile ajung până la 70%! Catalogul complet al ofertelor de nerefuzat este disponibil pe Facebook Iulius Mall Cluj şi pe site-ul www.iuliusmall.com. 

Pentru cei care își doresc să plece în vacanţă cu o garderobă nouă, magazinele de îmbrăcăminte