constanta Archive

Neversea 2023 începe joi. Măsuri de siguranță la festivalul de pe plajă Neversea. Ce restricții vor fi în Constanța

Pe plaja Neversea sunt așteptați peste 150 de artiști și zeci de mii de fani din țară, dar și din străinătate.

La aniversarea celor 5 ani de Neversea vor fi 6 scene de muzică și mai multe music spots desfășurate pe aproximativ 110.000 mp. Scena principală va avea peste 500 mp de ecran led, 26

Care sunt artiștii care vin la festivalul Neversea în 2023

Alok, Morten, Don Diablo, Salvatore Ganacci, Timmy Trumpet și duoul Sofi Tukker vor ajunge la Festivalul Nerversea în 2023 la ediția a 5-a care va avea loc între 6-9 iulie în Constanța, pe plaja Neversea. Fanii pot achiziționa abonamente cu prețuri speciale până în 11 februarie, anunță organziatorii.

„Unul dintre cei mai excentrici DJ-i din line-up-ul

Opțiuni de cazare oferite de organizatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România – Untold, Neversea și Massif 2023

Creatorii Untold Universe vin cu opțiuni de cazare pentru fanii celor 3 mari festivaluri de muzică pe care le organizează: Massif – în Poiana
Brașov, între 3 și 5 martie, Neversea – în Constanța, între 6 și 9 iulie, și Untold – în Cluj-Napoca, între 3 și 6 august. Cei care încă nu și-au luat

Aproape 50% dintre fetele cu vârste mai mici de 15 ani din UE care au născut sunt din România – arăta organizația Salvați Copiii

45% dintre naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, informează Salvaţi Copiii România, care accentuează că 20% din impozitul pe profit ar dota maternităţile şi secţiile de terapie intensivă neonatală.

„În anul 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în

Luminițele din Cluj se aprind, păstrând o decență a calității vieții de Sărbători, în așa fel încât clujenii să se simtă bine – arată primarul Emil Boc

Publicația www.info-sud-est.ro a realizat un top al cheltuielilor care se fac de marile municipii din țară de sărvători, cu iluminatul festiv. Potrivi acestui top, Clujul se află pe locul trei, cu peste 1 milion de lei. Pe locurile 1 și 2 sunt municipiile Constanța (3 milioane lei) și Galați (peste 1,5 milioane lei). Despre

„Tinerii acționează împotriva știrilor false”: Un proiect cu informații și dezbateri pentru a depista și a combate fake news

De la vindecarea de COVID cu usturoi, până la vaccinul cu cip 5G și, mai departe, la „de-nazificarea” Ucrainei sunt numai câțiva pași în direcția dezinformării, pe care oricare dintre noi îi poate face fără să-și dea seama.

Tinerii sunt o categorie aparte, între cele mai expuse la „fake news”, de aceea jurnaliștii vin

Record de spectatori la TIFF. Până la ediția din 2023, filmele din cadrul festivalului vor fi proiectate în mai multe orașe din țară

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania care s-a încheiat în 26 iunie a marcat un nou record în istoria evenimentului, 130.000 de participanția la ediția din 2022, atât la evenimentele „cu bilet” cât și la cele cu acces gratuit.  Cele 200 de filme sosite din 55 de țări au adus în fața ecranelor de

Șoferii din Cluj dar și din alte orașe mari din țară chemați la proteste împotriva prețului foarte mare al carburanților: Alimentăm de 1 leu

Mai mulți șoferi din Târgu Jiu au organizat în 13 iunie un protest inedit prin care au alimentat doar câteva picături de motorină sau benzină dintr-o stație de carburanți din localitate. Alții au alimentat și au plătit doar cu monede. „Alimentez din cauza preţurilor care sunt prea mari. Şi salariile au rămas la fel. Nu

Începe campania Blood Network. Donatorii de sânge vor putea intra gratuit la Untold și Neversea

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network, inițiată de organizatorii Untold și Neversea începe luna aceasta. Ajunsă la ediția a 8-a, campania de donare de sânge va avea loc în perioada 14 mai – 3 iulie, în toate centrele de transfuzii din țară și în caravanele mobile din țară. Anul acesta și

Proiectanții noului PUG din Cluj îl contrazic pe arhitectul șef al orașului: „Consultarea publică (etapă obligatorie a realizării studiilor de fundamentare) nu a fost dispusă de către primar nici până la momentul prezent”

Contractantul proiectului de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG) al Clujului s-a lovit de aceeași problemă semnalată în tot urbanismul clujean, „nimic nu se întâmplă decât când vrea și dacă vrea primarul Emil Boc”. După ce arhitectul șef al orașului, Danil Pop, a anunțat în fața Consiliului Local că titularii de contract de la Synergetics