regele ferdinand Archive

Pensionară plecată la furat prin autobuzele din Cluj

Polițiștii clujeni au efectuat controale în stațiile de pe Calea Mănăștur, Regele Ferdinand și Piața Mărăști, în scopul prevenirii actelor infracționale.

„S-a acționat în zona stațiilor destinate mijloacelor de transport public în comun, în interiorul acestora, dar și prin intermediul unor filtre rutiere instituite pe principalele artere de circulație din municipiu, respectiv Calea Mănăștur, Calea

Inscripțiile graffiti, veșnica problemă a Clujului. Ce străzi a curățat Primăria și unde ar trebui să se mai intervină

Clujul suferă de o veșnică problemă, aparent: graffiti-urile apărute peste noapte. Deși la începutul anului Primăria Cluj-Napoca achiziționase o instalație mobilă de curățat graffiti și își exprimase intenția de a ține sub control desenele și inscripțiile de acest tip, lucrurile nu par a fi chiar atât de simple. 

În urma solicitărilor repetate din partea jurnaliștilor, Primăria

Doi ani de participare civică în proiecte de transformare a spațiului public din Cluj. Ce s-a făcut și cum a ținut cont Primăria de vocea comunității

Trei dezbateri erau anunțate în iulie 2018 pentru transformarea unor străzi din centrul orașului dar și a unei artere care deservește campusul studențesc din cartierul Mărăști. Atunci în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei s-au prezentat conceptele de reamenajare a străzilor Ferdinand-Tipografiei-Emile Zola-Sextil Pușcariu, proiectul de transformare a Bulevardului 21 Decembrie 1989

Unde-s pistele verde mentă din centrul Clujului? Cea mai rușinoasă izbândă a Primăriei, după copacii plantați pe mijlocul trotuarelor. Pista de biciclete pe care nu o găsiți nici la Paris, nici la Londra și nici la Berlin

Clujenii au pus metrul pe asfaltul proaspăt marcat în centrul Clujului și au arătat că pistele de biciclete marcate de Primărie pe strada Regele Ferdinand sunt jumătate dintr-una conformă, potrivit standardelor internaționale. 80 de centimetri față de cel puțin 1,5 metri. Vorbim de o stradă medievală din centrul Clujului, parte a unui proiect de modernizare

Ce urmează după descoperirile arheologice de pe șantierul din centrul Clujului

„Un obiectiv arheologic și de patrimoniu de primă importanță pentru istoria orașului” :  așa a fost calificată descoperirea de pe șantierul care vizează modernizarea unui bulevard din centrul Clujului, Regele Ferdinand, intrat în șantier la pachet cu alte trei artere, cu bani europeni. S-a identificat structura Turnului Podului, una dintre cele mai importante porți de

Boc i-a criticat pe prietenii de la Diferit. Șantier cu vestigii și termen nou de finalizare

Șantierul pentru creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal din centrul Clujului era înstalat la începutul acestei toamne, în forță, pe Regele Ferdinand, unde s-a restricționat traficul pe un sens de mers. Consilierii din opoziție i-au semnalat primarului Emil Boc faptul că oamenii sunt îngroziți că acest șantier va dura foarte mult – 10-11 luni – și

Cum s-a reorganizat traficul și ce se schimbă pe străzile Ferdinand, Tipografiei, Zola și Pușcariu

Reamintim că începând de astăzi au început lucrările de modernizare pe străzile Regele Ferdinand, Tipografiei, Emil Zola și Sextil Pușcariu, modificându-se complet sensurile de mers pentru traficul rutier, inclusiv pentru autobuzele de călători. Durata lucrărilor este prevăzută pentru o perioadă de 11 luni, astfel că se preconizează o creștere a aglomerării din trafic, mai ales

Strada Regele Ferdinand intră în modernizare. Circulația auto va fi închisă

Primăria anunță că încep lucrările de modernizare pe strada Regele Ferdinand. Din acent motiv, de luni, 26 august, circulația auto va fi complet închisă pe această stradă, sensul nord-sud (dinspre strada Horea/Piața Mihai Viteazu, latura nordică/strada G. Barițiu înspre Piața Unirii), iar pe sensul înspre Gară, circulația se va desfășura doar pe prima bandă. Transportul în comun pe

Cum vor arăta patru străzi din centru. Primăria prezintă public proiectul și face dezbatere la Casino

O dezbatere publică va avea loc mâine la CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică pe tema modernizării și reamenajării a patru străzi din centrulul Clujului: Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Pușcariu, Émile Zola.
Întâlnirea va avea loc la clădirea Casino din Parcul Central marți, 17 iulie, ora 17.00.

Administrația locală a contractat servicii de proiectare pentru

Arhitectul care a pus oglindă pentru Selfie pe Turnul Pompierilor face proiect integrat de spații pietonale în centrulul Clujului

Administrația locală a contractat servicii de proiectare pentru a transforma o altă zonă din centrul orașului prin creșterea spațiului pieronal și a celui pentru bicicliști, după piața Lucian Blaga – Napoca. Este vorba despre străzile Regele Ferdinand, Emil Zola, Sextil Pușcariu, Tipografiei, dar și piațeta aflată vizavi de Prefectura Cluj care urmează să fie modernizate