piste biciclete cluj Archive

Proiectele pentru bugetarea participativă se pot vota

A început etapa de vot din cadrul procesului Bugetare participativă, ediția a IV-a. Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit  vârsta de 18 ani, își pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei. Au fost declarate eligibile 20 proiecte dintre

Clujeni sunt sătui de trafic. Cer infrastructură pentru ciclism

Clujenii sunt sătui de lipsa de infrastructură pentru ciclism și de traficul intens din Cluj și zonele metropolitane. Pistele de bicileta din Cluj sunt scurte si nu formează o rețea care să ofere accesul în toate zonele orașului Cluj-Napoca și în zonele metropolitane.

Bicicliștii clujeni au inițiat o petiție prin care cer primariilor Cluj-Napoca, Florești,

Încă un dosar DNA Cluj făcut pe genunchi

Potrivit unei decizii a judecătorului Simona Trestian, de la Tribunalul Cluj, dosarul procurorilor de la DNA Cluj în care a fost trimisă în judecată Mihaela Sidău, manager de proiect la SC Ramb SRL, trebuie refăcut. Firma s-a ocupat de implementarea proiectului stațiilor „self service” de închiriere biciclete a Primăriei Cluj Napoca. Prin decizia dată, judecătorul

Cum arată un traseu de biciclete pe Someș în Cluj-Napoca în 2020. De pe teren, primarul Boc și directorii din Primărie par că trăiesc într-o realitate paralelă

Cu bicicleta pe malul Someșului în 2020 în Cluj-Napoca, între Cluj-Napoca și Apahida. E un traseu pentru cei pasionați, cu biciclete bune și nervi tari. Circa 70 de participanți, mulți și însoțiți de copii au participat la expediție. Pentru ca asta a fost. Deși s-a pornit de pe asfalt din buricul Clujului, traseul real pentru

Concluzii după Bugetarea Participativă. Mihai Racu, arhitect: “Cred că putem citi o direcţie clară, în care mă aştept să vedem mai multe eforturi în viitor”

După câteva luni de derulare, procesul de bugetare participativă prin care clujenii au putut să vină cu propriile idei pentru bugetul oraşului s-a încheiat: ieri au fost anunţate cele 15 proiecte selectate şi votate. Cu nu foarte multe voturi strânse de la clujeni, cele 15 proiecte cel mai bine clasate au şanse de a

Bicicliștii clujeni merg joi la marș

Joi, 16 iunie 2016, se va desfasura la Cluj-Napoca, in organizarea Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 105-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt bineveniti toti biciclistii clujeni. Intalnirea participantilor va