mehedinţi Archive

Trasee cicloturistice de 210 milioane de euro din PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării/Se vor amenaja în zece județe

Trei mari proiecte de amenajare a unor trasee cicloturistice, în valoare totală de peste 210 milioane de euro, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării pentru finanțare din fondurile PNRR, transmite publicația specializată Mapacuproiecte.ro.

Proiectele urmează să intre în faza de licitație, după desemnarea câtigătorilor

Iluminat inteligent cu bani norvegieni pe 17 artere importante din Cluj-Napoca pentru scăderea gazelor cu efect de seră

Administrația locală din Cluj-Napoca a scos la licitație un contract de peste 4,2 milioane lei pentru instalarea unui sistem public de iluminat cu LED în oraș. Banii provin dintr-o finanțare din fonduri norvegiene și acoperă aparatele și lucrările pentru modernizarea iluminatului public pe 17 artere din Cluj-Napoca, totul pentru ca în final

Președintele USR atacat și desfigurat în timp ce împărțea ziare

Președintele USR din județul Mehedinți, Claudiu-Valentin Chiriac, a fost bătut cu bestialitate în timp ce acesta împărțea ziare și pliante înaintea alegerilor euro-parlamentare, potrivit unei postări de pe Facebook publicată de către cei de la USR. Poliția din Mehedinți anunță că au deschis o anchetă pentru prinderea infractorilor, potrivit celor de la MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor din

Record imobiliar în Mănăștur, cu banii jos: „N-am vândut de zece ani niciodată la asemenea preț, e o mega-excepție”

Un mic apartament pe cea mai aglomerată stradă din  Cluj deține recordul de cea mai scumpă proprietate vândută în cel mai mare cartier din Cluj, cel puțin în ultimii ani.

Un apartament vechi, comunist, de doar 39 de metri pătrați, dar finisat modern, s-a vândut la începutul acestui an cu fabulosul preț de 1.800 de euro

Deces suspect pe strada Mehedinți din Mănăștur, femeie găsită moartă în propriul apartament

O femeie a fost găsită moartă aseară pe strada Mehedinți din Mănăștur; polițiștii sosiți la fața locului au găsit în casa acesteia un bărbat incoerent, pe care l-au internat la psihiatrie.

Un vecin care a auzit aseară un zgomot în locuința respectivă a intrat în casă, a găsit cadavrul femeii și a alertat polițiștii, care sosiți

Au venit să facă recepția parking-ului de pe cea mai aglomerată stradă a Clujului, riveranii mai așteaptă până când au locuri de parcare. Șurubaru: “e un lucru mai de durată, nu merge de pe o zi pe alta”

Dacă locuiți pe cea mai aglomerată stradă a Clujului, Mehedinți din Mănăștur, și sperați că în acest an în sfârșit, după telenovele ce s-au întins pe cinci ani, puteți beneficia de un loc de parcare în parking-ul de pe Negoiu unde lucrările s-au finalizat azi, aflați că mai e cale lungă până să ajungeți

Sfârșit de telenovelă pe cea mai aglomerată stradă a Clujului: parking-ul de 400 de locuri, gata la sfârșitul anului

Veste bună pentru miile de clujeni de pe cea mai aglomerată stradă a orașului: parking-ul cu aproape 400 de locuri de pe Mehedinți va fi dat în folosință în decembrie.

Confirmarea vine azi de la city managerul Gheorghe Șurubaru, care spune azi că lucrările la parking-ul de pe aleea Negoiu, din vârful străzii Mehedinți, vor