marcel bontidean Archive

Primăria se adâncește în proceduri birocratice și asistă în continuare la ilegalitățile proprietarului Hotelului Cristian ridicat pe trotuar în centrul Clujului. Hotelul are acum două garduri ilegale

Hotelul ridicat pe trotuar în centrul Clujului despre care proprietarul Costică Pocol spune că e legal și are toate autorizațiile de la Primărie, atât din timpul mandatului fostului primar Funar cât și din timpul mandatului primarului Emil Boc, are două garduri ilegale. Un gard de lemn cu stâlpi metalici pentru care s-a făcut plângere penală în

Și Clujul are angajați cu pensii de lux. Proiectul de lege care i-ar putea scoate din circuit

În special în instituții publice mișună o groază de angajați care primesc și pensii (în unele cazuri, pensii chiar foarte mari), situație care ar putea fi corectată în perioada următoare, dacă se va adopta noul proiect de lege propus de Ministerul Muncii. Actul normativ prin care de dorește interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la

Pensionar de lux, cu salariul din Primărie ajunge la 4000 euro/lună. Nemărginită ipocrizia lui Boc

Fostul premier care rămâne în istorie pentru că a tăiat salariile și pensiile românilor – într-un moment în care „elita” lui guvernamentală prospera pe toate planurile – are un tupeu nemărginit, cotinuând propaganda ipocrită despre cum ar face și-ar desface el în cazul pensiilor speciale, și despre cum ar interzice cumluarea pensiei cu salariul. Prezent

Boc îi cumpără lui Bonțidean trei mașinuțe electrice

Poliția Locală din Cluj Napoca a cumpărat trei mașini electrice, în valoare de 414.991,59 lei, fără TVA, de la o firmă patronată de Ovidiu Turcu.

Luna trecută, Primăria Cluj Napoca a atribuit licitația ”Achizitionarea a 3 autoturisme de interventie pur electrice pentru Directia Generala Politia Locala a Municipiului Cluj Napoca” firmei TI SUEROM AUTO SRL, patronată de Ovidiu

Poliția locală a adus la bugetul primăriei 2,4 milioane de euro

Fabrica de amenzi pusă pe picioare de administrația locală clujeană a adus anul trecut la bugetul primăriei aproximativ 2,4 milioane de euro.Potrivit bilanțului prezentat Marcel Bonțidean, șeful poliției locale clujene, au fost date 47.417 de amenzi. În numărul amenzilor se reflectă și ridicarea a aproape 4.400 de mașini parcate ilegal și 700 de mașini abandonate.

Post-ul

Vrei să le mulţumeşti sau să le faci o plângere penală? Ei sunt şefii Clujului care şi-au dat semnătura pentru Untold

De cele mai multe ori, când un proiect sau o acţiune publică sunt făcute cu încălcarea anumitor prevederi legislative, instituţia sub girul căreia a avut loc evenimentul este arătată cu degetul. Însă nu instituţiile sunt de vină, ci oamenii care semnează. Gazeta de Cluj vă prezintă cine sunt angajaţii care ar trebui aplaudaţi, înjuraţi sau

Doi tineri care încercau să facă noi desene cu graffiti pe Crucea de pe Cetățuie au fost prinși

Polițiștii locali clujeni au reușit să îi prindă pe tinerii care ar fi vandalizat Crucea de pe Cetățuie, din Cluj-Napoca, în timp ce aceștia încercau o nouă tentativă de a desena pe soclul monumentului.

Potrivit directorului Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, polițiștii locali au bănuit că tinerii vor avea o nouă încercare de

Doi tineri care încercau să facă noi desene cu graffiti pe Crucea de pe Cetățuie au fost prinși

Polițiștii locali clujeni au reușit să îi prindă pe tinerii care ar fi vandalizat Crucea de pe Cetățuie, din Cluj-Napoca, în timp ce aceștia încercau o nouă tentativă de a desena pe soclul monumentului.

Potrivit directorului Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, polițiștii locali au bănuit că tinerii vor avea o nouă încercare de

Marcel Bonțidean s-a făcut șef peste poliția locală a primăriei

Marcel Bonțidean este noul șef al poliției locale a primăriei clujene, a anunțat astăzi instituția. Acesta a condus poliția municipiului Cluj-Napoca și obișnuia să prezintă rapoartele anuale de activitate în fața Consiliului Local.

Potrivit primăriei, Bonțidean a dar concurs pentru ocuparea postului de director al poliției municipiului, concurs “care a avut loc în perioada 20