licitatii Archive

Licitații decalate pentru tronsoanele 2 și 3 ale Centurii Metropolitane/Ofertarea se va face la finalul lunii aprilie

Potrivit unei erate făcte de Primărie în cadrul SEAP, licitațiile pentru proiectarea și execuția tronsoanelor II și III ale Centurii Metropolitane, cu date de depunerea a ofertelor în 18, respectiv 19 aprilie, au fost suspendate, până la decalarea termenul de ofertare, noul termen stabilit fiind 28 aprilie, ora 15.00, în SEAP.

Celelalte două licitații de

Primăria a lansat licitațiile pentru construirea grădiniței și școlii gimnaziale din cartierul Borhanci

Două contracte de peste 20,3 milioane lei, respectiv 56,3 milioane lei au fost scoase la licitație de Primăria Cluj-Napoca pentru construirea unor dotări noi de învățământ în cartierul Borhanci. Contractele vizează amenajarea grădiniței și școlii gimnaziale pentru cartier, proiecte care fac parte din hub-ul educațional pe care municipalitatea dorește să îl creeze aici. Ofertele se

Primăria plătește despăgubiri de peste 16,2 milioane lei pentru a face un centru de cartier în Grigorescu și un parc pe Canalul Morii

Consiliul Local urmează să dezbată, la ședința din 7 iulie, două proiecte de hotărâre pentru exproprierea unor terenuri și construcții situate în perimetru a două proiecte publice pentru amenajarea unui centru de cartier în Grigorescu dar și a unui parc pe Canalul Morii. Ambele proiecte au fost prezentate public în cadrul unor dezbateri organizate la

Război total între firmele de casă ale Primăriei. Firma „tătucului” spațiilor verzi din Capitală vrea să scoată „din cărți” firmele fraților Așchilean

Gardean Center Grup, firma părintelui spațiilor verzi din Capitală acuză Primăria că a încălcat legile concurenței și a acceptat la licitație două firme la care acționari sunt frații Dorin și Ioan Aschilean, după ce Primăria a atribuit licitația pentru modernizarea parcului Armătura (contract estimat la aproape 18 milioane lei) către Nord Conforest, firmă controlată de

Proprietarii Hotelului Privo din Târgu Mureș continuă să atace licitațiile Primăriei din Cluj. Ofertanții care vor să facă Parcul I.L. Cargiale plus ACI Cluj, interesați să transforme și parcul Armătura

Patru asocieri de firme sunt interesate să lucreze cu Primăria din Cluj și să modernizeze parcul Armătura, pe un contract de peste 17, 9 milioane lei, susținut din bani europeni.  Competitorii sunt aceiași lideri de asocieri interesați și de contractul pentru Parcul I.L. Caragiale, plus ACI Cluj în asocierea cu Socot Târgu Mureș, Construcții Bihor,

Firma Diferit, joacă ”smart”

O stradă din cartierul Mărăști va fi modernizată și transformată într-o stradă “smart”. Municipalitatea pietonalizează artera și să refacă instalațiile de iluminat și vrea să monteze camere video, sistem automat de irigare cu senzori sau bănci cu încărcătoare USB. Contractul pentru lucrările de proiectare și execuție a fost atribuit săptămâna aceasta către firma Diferit pentru

Clădiri vechi de 100 de ani se repară cu peste 2,5 milioane lei

Două licitații au fost lansate de primărie pentru execuția unor lucrări de consolidare a unor corpuri de clădiri în care funcționează două importante licee clujene, Colegiul “George Coșbuc” și Liceul de Muzică “Sigismund Toduță”. Imobilele sunt vechi de circa 100 de ani și prezintă degradări care ar putea pune în pericol activitatea școlară derulată