judet Archive

Noul principiu de la Județ pentru extinderea intravilanului în Cluj: „Nu putem să nu stimulăm oamenii care vor să investească. Mai bine am semne de întrebare dacă aprob ceva, decât dacă nu aprob”

După ce a avizat ca oportună introducerea în intravilanul comunei Jucu a unei teren de peste 2,4 hectare pentru construirea a peste 20 de case peste Planul Urbanistic General recent apreciat în comisia de urbanism cu toate că specialiștii membri l-au dat ca exemplu negativ de urbanizare, președintele Alin Tișe a ținut, după modelul aplicat

Clinica privată de chirurgie și transplant din centrul Clujului a fost acceptat de Județ: cu un etaj în minus și fără heliport, așa cum a acceptat comisia de monumente

Proiectul clinicii medicale dorite pe Moților, în centrul Clujului lângă alte funcțiuni medicale publice, de firma de consultanță Entusia și care aparține biroului arhitectului Vlad Negru a fost acceptat de specialiștii de la județ la ședința comisiei de urbanism din 23 septembrie. Imobilul urmează să aibă subsol, parter, patru etaje și un etaj tehnic

O casă din comuna de lângă Cluj fără blocuri, exemplu de arhitectură “Așa da”. Județul pregătește anuarul “caselor faine”

O casă din localitatea Feleacu, încă needificată, a fost dată ca exemplu de arhitectură de calitate care păstrează farmecul localității, printr-o integrare armonioasă în peisajul rural. Aprecierea a fost făcută de arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță. Proiectul locuinței aparține arhitecților Sztahura Mark și Adina Sztahura. Salanță a lansat și un apel către colegi și nu

Exemplul PUZ-ului Sopor în mediul rural. Cartier model la Chinteni pe 32 de hectare planificat de Primărie. Ce probleme văd specialiștii de la Județ în realizarea lui

Primăria din Chinteni a inițiat planificarea de la 0 a unui nou cartier în comună pe o suprafață de peste 31,9 hectare, terenuri private. Documentația realizată de proiectanții de la Made By fixează regulile de construire pentru un cartier cu 311 case unde se estimează că vor locui 900 de oameni, cu spații verzi, străzi

Cum s-a rezolvat problema blocurilor cu 10 niveluri dorite în Apahida, pe o fostă platformă industrială înconjurată de case

După o revoltă din iulie 2019 a riveranilor din localitate, Comisia de Urbanism a Consiliului Județean a respins proiectul imobiliar propus pe platforma industrială de pe strada Libertății nr.237 în comuna Apahida. Atunci se propuneau blocuri cu 10 niveluri și 600 de apartamente. Proiectul a revenit la comisia de urbanism a Județului și a fost

Regulamentul de navigație pe lacurile Tarnița și Fântânele-Beliș a fost adoptat. Consilierii județeni USR PLUS au fost trimiși la ministrul lor să le aprobe amendamentele la regulament deși ceilalți colegi au fost de acord cu ele

Regulamentul de navigație pe lacurile Tarnița și Fântânele a fost prilej, la ședința Consiliul Județean din 31 martie, pentru președintele Consiliului Județean să dea o lecție politică consilierilor USR PLUS despre care, pe parcusul ședinței, a ținut să spună că se tot ocupă de activism, nu se probleme reale. Alin Tișe se află în opoziție

Județul are o comisie de urbanism nouă. Președintele a promis că va cere modificarea legislației ca specialiștii din comisie să răspundă nominal și în instanță pentru deciziile luate

Comisia de urbanism a județului, cea care ajută arhitectul șef să avizeze sau să autorizeze proiecte urbanistice în comunele din Județul Cluj, a fost micită de la 44 de membri, la 8 membri (și 8 supleanți) propuși de instituții sau organizații de specialitate. Comisia e condusă de arhitectul șef și are secretariarul asigurat de Direcția

Proiectul imobiliar cu apartamente de lângă Primăria din Baciu a revenit la Urbanism, cu avocați. Arhitect din comisie: „Nu mi-aș lăsa copilul să se joace între două betoane și patru umbre”

Blocul de locuințe dorit în centrul comunei Baciu și contestat anul trecut de vecinii din zonă a primit din nou recomandări din partea Comisiei de Urbanism a Județului. Proiectanții de la Arhimar au fost asistați în ședință și de avocatul beneficiarilor, Magnolia Residence, Călin Stegăroiu. Acesta a ținut să spună că pretențiile comisiei transced cadrului

Proiectanții PUG Apahida propun proiecte de felul „AȘA DA” în comună. Serviciul de Urbanism al Primăriei autorizează proiecte „AȘA NU”

Cine dă berea, primarul Boc sau arhitectul șef al județului? Muzeul Etnografic s-a pus de acord cu centrul Tetapolis din parcul industrial Tetarom I și se poate extinde

Documentația de urbanism a județului privind revitalizarea zonei Parcului Etnografic Național Romulus Vuia – Pădurea Hoia și a proiectului Tetapolis, un teritoriu de peste 71 de hectare din nordul municipiului Cluj-Napoca, a intrat în Consiliul Local pentru votul de intrare în vigoare. Deja, la comisia de urbanism, primarul Emil Boc a făcut un rămășag cu