florin moroşanu Archive

Deviza centrului de vaccinare din mașină care funcționează în Cluj: „Până acum de când este deschis centrul nu am pierdut un vaccin”. S-a ajuns la peste 15.000 de doze într-o lună și a început și rapelul

Director adjunct în Primăria Cluj și voluntar la centrul de vaccinare Drive Through deschis în 26 aprilie în Cluj-Napoca, Florin Moroșanu, a spus că, într-o lună, echipa a vaccinat peste 15.000 de persoane iar deviza celor de aici este ca, la finalul fiecărei zile, să nu se piardă nicio doză de vacccin. De săptămâna aceasta

Ce vor tinerii de la orașul lui Boc. Primăria face structură de propagandă pentru tineretul din Cluj

Un centru de tineret se pregătește de Primăria din Cluj într-un spațiu de peste 100 mp de pe celebra stradă în oglindă, Iuliu Maniu, din centrul orașului. O dezbatere publică privind viitorul acestui obiectiv a fost organizată simbolic de instituție în Piața Unirii, la Cluj Never Sleeps, un eveniment născut pe vremea când orașul deținea

Câți bani au pe mână foștii șefi ai Capitalei Culturale Europene, pierdute de Cluj, pentru relansarea proiectul

Am pierdut titlul european pentru 2021 de Capitală a Culturii în favoarea Timișoarei, însă administrația locală și-a asumat să susțină implementarea programului cultural pierzător al Clujului cu aceiași oameni la cârmă, preponderent din fonduri publice.

Echipa de conducere a Asociației Cluj-Napoca 2021 care a lucrat la programul cultural al orașului, dar nu a reușit să

“Cultura” se întoarce ACASA. De la ambițiile Capitalei Culturale Europene, loco, în Casa de Cultură a Studenților

Echipa de conducere a Asociației Cluj-Napoca 2021 care a lucrat la programul cultural al orașului dar nu a reușit să câștige cu el titlul de Capitală Culturală Europeană se scindează. Președintele Florin Moroșanu se mută din nou la primărie (unde a mai lucrat înainte de a prelua frâiele candidaturii Clujului), în postura de director-temporar

Clujul nu acceptă înfrângerea și vrea să înceapă proiectul “Cealaltă Capitală 2021 -Capitala Transilvaniei”

Primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe doresc ca proiectul cultural al Clujului-candidat, chiar dacă a fost pierzător, să fie implementat până în 2021. Cei doi oficiali spun că au adresat o invitație Asociatiei Cluj-Napoca 2021 Capitala Europeana a Culturii (mai precis președintelui Florin Morosanu și directorului Ștefan Teișanu) pentru ca aceasta să

Dezamăgire la Cluj: “am avut maximă încredere că vom câștiga”

Omul care a împins candidatura Clujului în titlul de capitală culturală europeană în ultimii ani, Florin Moroșanu, vorbește cu actualdecluj.ro după ce a aflat vestea că titlul ajunge nu la Cluj, ci la Timișoara: “am fost foarte dezamăgit!”.

Florin Moroșanu e președintele asociației care a adunat în ultimii ani toate punctele forte ale Clujului în