cnair Archive

Autostrada Sebeș Turda nu poate fi recepționată pentru că nu este gata

Potrivit declarațiilor făcute de Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, cele două loturi din Autostrada Sebeș-Turda nu pot fi recepționate, în ciuda a ce spun toţi cei care dau filmuleţe din dronă, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

“Din păcate, nu pot să fac abstracţie de faptul că pe cele 13 şantiere de autostrăzi se avansează

Șeful CNAIR în inspecție la DRDP Cluj

Directorul General al CNAIR SĂ, Narcis Neagă, a inspectat lucrările de remediere ale problemelor apărute de DN 1C la jumătatea lunii mai în urma alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din zonă.

În urma discuţiilor de astăzi, reprezentanţii Antreprenorului, FCC Construccioni SA, au estimat că lucrările de reparaţii vor fi finalizate în cursul lunii august

Banii pentru segmentele Autostrăzii Transilvania s-au dus în familiile ”drumarilor”

Proiectantul ”ciotului” de autostradă care ar trebui să lege Mărtineştiul de A3 este un fost ”şefuţ” al Companiei de Drumuri şi Autostrăzi, Ovidiu Barbier, patronul firmei Maxidesign SRL. Compania lui are încheiate diverse contracte cu Compania de Drumuri şi Autostrăzi. Lui Barbier îi merg afacerile cu drumuri atât de bine, încât şi-a deschis un business

Narcis Neaga, omul lui Ioan Rus, ”reşapat” în funcţia de şef al CNIR

După ce Narcis Neaga a scăpat de un dosar DNA, după ce procurorii l-au clasat, omul lui Ion rus a fost numit în funcţia de şef al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR). Potrivit unor surse, postul îl aştepta pe clujeanul Mircea Pop, dar, pentru moment, el ar fi refuzat ocuparea funcţiei. Neaga a fost

Fost urmărit penal pus la șefia Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) l-a ales pe Narcis Neaga în funcţia de director general al CNIR.

Narcis Neaga a fost director general al Companiei Naţionale de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR), care a fost reorganizată în 2016, sub Guvernul tehnocrat, şi redenumită Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii

Lotul 4 din autostrada Sebeș – Turda a început să se fisureze înainte de a fi dat în folosință

Lotul 4 al Autostrăzii Sebeş – Turda, finalizat în proporţie de 99%, a început să se crape pe margini într-o zonă cu alunecare de taluz, conform unor imagini realizate pe şantier. Şeful firmei constructoare spune că problemele vor fi remediate, fiind necesare lucrări minore.

Fost polițist din dosarul Shangai, angajat al Guvernului sub Cioloș și Grindeanu

Un fost ofițer de poliție din Capitală, recunoscut de tinerele abuzate de traficanții din rețeaua “Shanghai”, a fost angajat la Guvernului în mandatul lui Dacian Cioloș – menținut în funcție și în mandatul lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria – iar acum încasează, pe lângă pensia specială, un salariu consistent de la Compania de Autostrăzi.

Ce probleme sunt pe autostrada Sebeș – Turda! Raport CNAIR

Potrivit unei informări făcute de CNAIR, comisia constituită în data de 09.01.2018 pentru a inspecta, în vederea recepționării, lucrările efectuate de antreprenor la construcția lotului 3 al autostrăzii Sebeș – Turda a constatat o serie de neconformități ceea ce a dus la suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor.

Astfel, în urma inspecției s-au constatat o serie

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda rămâne închis. Când se va putea circula pe acest sector de drum

Mai multe neconformităţi au fost constatate, marţi, pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, care are 12,5 kilometri şi se întinde de la Aiud la Decea, în urma unei inspecţii făcute pentru recepţionarea tronsonului, iar elementele pentru siguranţa rutieră nu sunt întrunite. Lotul de autostradă ar fi trebuit să se deschidă marți.

Din cauza neconformităților, lotul 3

Pro Infrastructura contrazice Ministerul Transporturilor: In 2018 ar putea fi terminati doar 83,6 kilometri de autostrada, nu „minim 156,7 kilometri”

Asociaţia Pro Infrastructură atrage atenţia că estimarea ministrului Transporturilor, Felix Stroe, de a da în folosinţă anul viitor “minim 156,7 kilometri de autostradă” este “complet iresponsabilă, o minciună gogonată şi o dezinformare grosolană”, arătând că ar putea fi terminaţi doar aproximativ 83,6 kilometri, din care să fie utilizaţi numai 63 de kilometri de autostradă, potrivit