CNADNR Archive

Centura Vâlcele-Apahida, trasă pe linie moartă. Autostrada A3 nu se va mai lega de ea. Se propune un drum expres nou de la Turda la Mărtinești. Urbaniștii de la județ le-au cerut proiectanților să se pună de acord cu documentele strategice din regiune care prevăd cu totul altceva

Mult așteptata legătură între Autrostrada Transilvania și centura Vâlcele-Apahida, drumul expres despre care autoritățile din Cluj au anunțat că e prins în Planul Național de Redresare și Reziliență pentru domeniul Transport durabil sau chiar că poate fi gata anul acesta, este un alt drum care scoate centura de diamant a Clujului din joc. Drumul expres

O firmă cu doar patru angajați a câștigat contractul gigant pentru întreținerea drumurilor naționale din Cluj

 

O firmă de garsonieră, cu numai patru angajaţi, se va ocupa de întreţinerea drumurilor naţionale din judeţul Cluj și din restul țării. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit companiei Teo Trans Consulting un contract de aproximativ 80 milioane de euro pentru lucrări de întreţinere curentă. Firma este condusă de familia fostului

Narcis Neaga, omul lui Ioan Rus, ”reşapat” în funcţia de şef al CNIR

După ce Narcis Neaga a scăpat de un dosar DNA, după ce procurorii l-au clasat, omul lui Ion rus a fost numit în funcţia de şef al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR). Potrivit unor surse, postul îl aştepta pe clujeanul Mircea Pop, dar, pentru moment, el ar fi refuzat ocuparea funcţiei. Neaga a fost

Fost director CNADNR, trimis în judecată de DNA Cluj

Fostul director al CNADNR Dorin Gavril Debucean a fost trimis în judecată marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave, informează DNA. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a lui Dorin Gavril Debucean, aflat în

Ministerul Transporturilor și-a asumat în buget proiectul Centurii Metropolitane a Clujului. Boc e tot nemulțumit

Primarul Emil Boc a speculat la greu ipoteza că Guvernul Grindeanu ar fi abandonat Clujul, lăsând pe dinafară unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale orașului: Centura Metropolitană (care în Master Planul General de Transport a fost denumită Transregio Feleac).  Prezent într-o emisiune la Realitatea FM, directorul filialelei clujene a Companiei Naționale

Şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan, a luat 3.000 de euro pentru că a astupat o groapă

Înainte de a fi demis, fostul şef al CNADNR, Cătălin Homor, a aprobat plăţi în valoare de aproape 150.000 de lei către o firmă de consultanţă, care îi aparţine unui fost şef al Companiei de Drumuri, şi a acordat prime în valoare de aproape 40.000 de euro către şefii DRDP Cluj, care au făcut proiectul

Cel mai bogat om din Cluj a condus mașina fără rovinietă, dar a anulat amenda în instanță

Cel mai bogat om din Cluj, Ștefan Vuza, a câștigat definitiv un proces cu CNADNR pentru anularea amenzii de 250 de lei și a tarifului de despăgubire de 28 de euro, aplicate ca urmare a lipsei rovinietei. Instanța a decis că procesul-verbal de contravenție este nul pe motiv că nu era semnat de agentul constatator.

O fată de 16 ani a murit din cauza bordurilor montate de în comuna clujeană Vâlcele

O fată în vârstă de 16 ani, Alexandra Filimon, a fost grav accidentată în localitatea clujeană Vâlcele. Ambulanța care a venit la locul accidentului nu a putut-o transporta pe tânără în timp util la spital din cauza bordurilor instalate de CNADNR pe mijlocul drumurilor în localitatea Vâlcele.

”Cristian Andrei (foto 2), directorul de siguranță rutieră al CNADNR,

Felecanii au protestat ieri față prostia separatoarele de drumuri de pe DN 1

Peste 300 de persoane din comuna Feleacu, judeţul Cluj, protestează, duminică, faţă de amplasarea de către CNADNR a unor separatoare de benzi pe DN1E60 care îi împiedică să ajungă la gospodăriile lor şi faţă de neretrocedarea a peste 400 de hectare de livezi aflate în Cluj-Napoca.

Protestatarii s-au adunat, duminică, la orele amiezii, la intrarea în

Protest în Dealul Feleacului împotriva nerestituirii pământurilor strămoșești, luate abuziv de către regimul comunist

Duminică, 6 noiembrie, între orele 12:30 și 14:30 s-a desfășurat un miting în semn de protest în Dealul Feleacului. Cetățenii comunei protestează ”împotriva nerestituirii, după 25 de ani, a pământurilor strămoșești, abuziv luate de către regimul comunist”.

protest-2