Bontida Archive

A luat foc un bloc de locuințe, locatarii s-au autoevacuat, trei persoane consultate de echipajele de urgență

O defecțiune la instalația electrică a făcut ca un bloc de locuințe să ia foc, în această după-masă în Bonțida.

Incendiul a izbucnit aproape de ora 14, la un bloc de locuințe, situat în localitatea Bonțida. La fața locului au intervenit două autospeciale pentru stins incendii, dar și un echipaj de prim-ajutor, de la detașamentul de pompieri

Se laudă că vând mult, dar uită să-și plătească impozitul la Primărie

Se laudă că au zeci de mii de spectatori, că vând zeci de mii de bilete/abonamente, dar plătesc impozitul la primărie atunci când își amintesc, dacă-și amintesc, pentru că în 2019 – deși e pe final – nu și-au amintit deloc. Organizatorii Electric Castle sunt campioni când vine vorba să-și etaleze figurile și impresiile de

Adrian Copilul Minune lovește și la Electric Castle

După ce maneaua ”Așa sunt zilele mele” s-a auzit la Neversea, acum a venit rândul celor de la Electric Castle să intre în ”rândul lumii”, potrivit știridecluj.ro

Azi noapte, la una dintre scene a răsunat ”Asa sunt zilele mele”, a lui Adrian Copilul Minune, iar tinerii iubitori de muzică electronică s-au distrat.

Replica pe buzele tuturor

Cu trenul la Electric Castle: CFR anunță că la Bonțida vor opri și fostele accelerate, InterRegio, biletul costă 1 euro

Dacă mergi la Electric Castle, află că poți ajunge la Bonțida și cu trenul, după ce CFR Călători a anunțat că în gara Bonțida vor opri în perioada festivalului nu doar fostele personale, numite acum Regio, ci și acceleratele, InterRegio.

Astfel, anunță CFR Călători, în perioada organizării festivalului de la castelul Banffy, 17 – 21 iulie,

Cea mai profitabilă construcție din Județ pe care arhitecții se feresc să o avizeze

Mai multe proiecte care vizează amenajarea unor balastiere în comune din Județ au fost criticate la finalul lunii mai la Comisia de Urbanism a Județului. Despre aceste exploatări de balast specialiștii din Comisie au spus că sunt „noile afaceri urbanistice”, fiind extrem de profitabile, dar că ele vor deveni o problemă viitoare a județului deoarece

Horia Nasra: ”Domnilor consilieri județeni, dumneavoastră chiar nu realizați nivelul de penibilitate?”

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra spune despre cei ce conduc județul că sunt nepăsători, referindu-se la starea deplorabilă a drumului județean care tranzitează Bonțida, ”o localitate ce pune Clujul pe harta Europei”.

”Bonțida este o localitate cu un potențial turistic uriaș, în primul rând datorită festivalului care se organizează în fiecare vară și care aduce sute

Așa arată drumul comunității care găzduiește unul dintre cele mai importante festivaluri ale Clujului

Drumul județean care tranzitează Bonțida – localitatea clujeană care găzduiește în fiecare vară festivalul Electric Castle – arată ca după bombardament. Reprezentantul social-democraților clujeni, Horia Nasra, a transmis o serie de imagini, subliniind că administrația județeană nu a întreprins niciun demers pentru reabilitarea acestui drum. „Bonțida este o localitate cu un potențial uriaș, pusă pe

Șapte primării vor să finanțeze trenul metropolitan din Cluj Napoca

Șapte administrații locale din Cluj sunt impicate în proiectul de finanțare al proiectului trenului metropolitan din Cluj Napoca. 

Potrivit unui proiect de hotărâre a consiliului local Cluj Napoca, municipiul Cluj-Napoca şi comunele Gilău, Floreşti, Baciu, Apahida, Jucu şi Bonţida vor încheia un acord de asociere privind realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și

Festivalul Internațional Stradal WonderPuck revine cu o nouă ediţie

Festivalului Stradal WonderPuck va aduce, în perioada 14-16 septembrie 2018, teatru, jonglerii și ateliere în Piața Unirii şi Piața Muzeului din Cluj-Napoca și la Castelul Banffy din Bonțida.

WonderPuck 2018 va începe vineri, 14 septembrie, de la ora 12.30, cu Parada Păpușilor care va defila pe Bulevardul Eroilor. Urmează pe scena mare din Piața

Artefacte descoperite la Castelul Banffy din Bonțida, prezentat la un simpozion

Fundația Transylvania Trust organizează un simpozionul științific la Castelul Bánffy din Bonțida în data de 29 august 2018, care prezintă rezultatele atelierelor de cercetare în domeniul arheologiei și istoriei artei care se derulează la castel în a doua jumătate a lunii.

De asemenea în cadrul acestuia vor putea fi admirate și artefactele descoperite în ultimii ani.

Doritorii pot să