biserica Archive

RĂZBOIUL dintre Biserică și Stat – OPINIE

Biserica și Statul sunt legate împreună, dar, totuși, ele pot exista și de sine stătătoare. Sunt state fără biserici, la fel cum sunt și biserici fără state. Nu de acum, ci dintotdeauna. Probabil că de atunci și datează sintagma ”nu are niciun Dumnezeu”.

România lui 2020 pare (re)intrată, din punctul de vedere al unora, în această

Au testat Ambulanța pentru Monumente în Baciu și vor să facă una și în Cluj pentru a salva edificiile degradate

„Ambulanța pentru monumente” – mașina care vine și pansează monumentele din Transilvania sub coordonarea arhitectului Eugen Vaida – a făcut o primă demonstrație și la Cluj, în comuna Baciu, unde a fost consolidată o biserică din secolul 19. Intervenția s-a făcut în vara lui 2019, însă acum mai mulți arhitecți vor să aducă conceptul de-a

Hoții din Turda au dat spargere la Biserică

O spargere a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, la o biserică din Turda, hoții reușind să sustragă aproximativ 800 de lei.

În noaptea de 12/13 noiembrie, persoane necunoscute au patruns fara drept intr-o biserică de pe raza municipiului Turda, de unde ar fi sustras circa 800 de lei si alte bunuri”, informează IPJ

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște. Ce este INTERZIS să faci

Duminică, toți creștin-ortodocșii se bucură de Învierea Domnului. Tradiția ortodoxă cuprinde, de asemenea, câteva obiceiuri de care oamenii țin cont cu sfințenie.  După șapte săptămâni de post și de pocăință, creștinii merg la biserică pentru a vesti învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

La slujba de Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă. Hainele, la

Călătorie în timp la Bistriţa cu ajutorul produselor tradiţionale. Cine a pus totul la cale

Un târg cu produse tradiţionale a fost deschis, în acest weekend, la Bistriţa, în jurul Bisericii Evanghelice, cu ocazia zilelor oraşului, autorităţile vrând să reînvie astfel tradiţia Târgului Mare al Bistriţei, organizat din anul 1353, cu aprobarea regelui Ludovic I al Ungariei.

La acest târg, producătorii locali pot să-şi prezinte şi să-şi vândă produsele tradiţionale, transmite

Cu românii şi maica Teodosia din Meteora, singura călugăriţă străină acceptată acolo în 900 de ani de istorie!

Printr-o fericită coincidenţă suntem programaţi să vizităm, de Sfântă Mărie, Meteora – puternicul centru monahal încă din secolul al XII-lea al ortodoxiei din Răsărit. Aflat pe vârfurile unei “păduri” de stânci din Câmpia Tessaliei, cu vârfuri înalte de sute de metri, Meteora e unul din cele trei puncte importante ale lumii ortodoxe, alături de Ierusalim

Consilierii judeţeni maramureşeni dau bani pentru reconstrucţia unei biserici arse

În 6 august 2016, imediat după slujba de duminică, biserica de lemn din comuna maramureşeană Rozavlea a fost distrusă de foc. Flăcările au mistuit, în câteva clipe, aproape în întregime biserica de lemn, pe o suprafață de 350 de metri pătrați.

Lăcașul de cult afectat de incendiu este biserica din Șesu Mănăstirii, cu hramul ”Sfântu Gheorghe”,

Turnul Bisericii Sfântul Mihail, deschis vizitatorilor. Cum arată Clujul de la înălțime – FOTO

Turnul Bisericii Sfântul Mihail poate fi vizitat în aceste zile, între orele 10.00 și 19.00, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Clujenii și nu numai pot vedea orașul de la înălțime, iar marea majoritate a celor care urcă la zeci de metri nu ratează ocazia de a se lăsa fotografiați sau de a imortaliza panorama orașului.

MINUNE! Ce a apărut, de Adormirea Maicii Domnului, într-o biserică – FOTO

An de an, în Postul Maicii Domnului și în ziua de 15 august, la biserica Langouvarda din localitatea grecească Markopoulo, are loc o minune. Mai mulți serpi neprimejdioși, mici apar în jurul bisericii și a clopotniței. Sunt însemnați cu o cruce albă pe cap și pe limbă și dispar după slujba săvârșită în ziua de

Biserica Ortodoxă Rusă dă liber la violența în familie: „Utilizarea moderată a pedepsei corporale este acceptabilă”

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse sunt de părere că „utilizarea moderată a pedepsei corporale în cadrul familiei este acceptabilă”, potrivit unui articol publicat de Deutsche Welle, potrivit b1.ro

De asemenea, liderii Bisericii Ruse consideră că aplicarea unei astfel de corecții nu ar trebui să culmineze cu târârea unuia dintre membrii familiei