interzis Archive

Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște. Ce este INTERZIS să faci

Duminică, toți creștin-ortodocșii se bucură de Învierea Domnului. Tradiția ortodoxă cuprinde, de asemenea, câteva obiceiuri de care oamenii țin cont cu sfințenie.  După șapte săptămâni de post și de pocăință, creștinii merg la biserică pentru a vesti învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

La slujba de Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă. Hainele, la

Aplicația pe care o folosesc toți românii ar putea fi interzisă! „E folosită de teroriști”

Comisia Europeană ar putea să interzică WhatsApp şi Telegram. Franţa, alături de Germania, a vorbit în cadrul Uniunii Europene pentru adoptarea unei legi care permită autorităților acces la mesajele criptate ale utilizatorilor de aplicații de tipul WhatsApp sau Telegram, relatează The Verge, scrie Playtech.ro. 

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazaveneuve, împreună cu omologul său german, Thomas

Ce servicii oferă Uber de fapt? CJUE va face lumină. Trei cauze pe rolul instanței europene

În timp ce la Budapesta a fost scoasă în afara legii, compania americană Uber a anunțat că își lansează serviciile la Cluj, ca al doilea oraș din România în care e activă, după București. Activitatea Uber ar putea fi însă oprită după hotărârile care se vor pronunța la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE),

Riscă să fie interzise! Ce se întâmplă cu Altex şi Media Galaxy 

Spoturile Altex care conţin sloganul „Cel mai mic preţ din România”, dar şi cele Media Galaxy, cu menţinea „Cea mai variată gamă de produse, online şi offline”, riscă să fie interzise de către CNA, potrivit unei decizii luate în şedinţa de joi, 9 iunie.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a votat joi o decizie de intrare

Ce ESTE INTERZIS să faci în timpul rugăciunii! Ai grijă, și tu faci PĂCATUL ĂSTA!

„Hristos cere de la noi rugăciunea «monologhie», adică de-un singur cuvânt, de-un singur gând. Ai văzut pe canaaneanca? Mergea după Hristos şi striga cu câteva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! şi Fiul lui David, miluieşte-mă! Dar striga din inimă. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvânt, dar îl zicea din

Ungaria a interzis păcănelele din 2012. Firmele care le dețineau au pierdut la CEDO

Celebrele păcănele, care creează dependență în rândul românilor, sunt interzise în Ungaria din 2012. Mai multe firme care dețineau astfel de aparate au dat în judecată Statul Maghiar la CEDO, dar au pierdut. În urma articolului despre petiția unei juriste din Cluj pentru interzicerea jocurilor de noroc (păcănele) în locurile publice din România, cititorii ne-au