cretu Archive

Călătorie în timp la Bistriţa cu ajutorul produselor tradiţionale. Cine a pus totul la cale

Un târg cu produse tradiţionale a fost deschis, în acest weekend, la Bistriţa, în jurul Bisericii Evanghelice, cu ocazia zilelor oraşului, autorităţile vrând să reînvie astfel tradiţia Târgului Mare al Bistriţei, organizat din anul 1353, cu aprobarea regelui Ludovic I al Ungariei.

La acest târg, producătorii locali pot să-şi prezinte şi să-şi vândă produsele tradiţionale, transmite

Primarul Bistriței a depus jurământul pentru al treilea mandat. Cine sunt noii viceprimari – FOTO

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), aflat la al treilea mandat, a depus vineri jurământul, alături de 20 dintre cei 21 consilieri locali, reprezentantul PER fiind absent de la şedinţa de constituire a Consiliului Local, informează Agerpres.

În această primă şedinţă a CL Bistriţa au fost aleşi şi noii viceprimari ai municipiului:

Ovidiu Crețu a fost reales în funcție pentru un nou mandat la șefia Primăriei Bistrița. Cum va arăta noul Consiliu Local municipal

PSD a reuşit să obţină majoritatea în Consiliul Local Bistriţa, cu un număr de 11 mandate atribuite din totalul de 21, dar şi funcţia de primar al municipiului, prin Ovidiu Creţu, edil care astfel începe al treilea mandat în fruntea administraţiei locale, potrivit datelor finale centralizate de Biroul Electoral Municipal, informează Agerpres