arestare Archive

Gurzău a scăpat de închisoare. Înalta Curte a respins cererea DNA de arestare a deputatului clujean

Solicitarea DNA de arestare a deputatului PMP Adrian Gurzău a fost respinsă, vineri, de Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanța a dispus, în schimb, luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul deputatului.

Săptămâna aceasta, Camera Deputaților a dat undă verde cererii DNA privind arestarea deputatului Adrian Gurzău,

Un bulgar a primit daune la CEDO pentru filmarea realizată de poliție la reținerea sa

Un bulgar și soția sa, notar, au primit daune morale de 10.000 euro, respectiv 4.000 euro deoarece CEDO a interpretat că filmarea realizată de poliție la reținerea bărbatului în biroul soției lui și transmisă presei încalcă articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Tencho Nikolov Popovi a fost reținut de polițiști în 1 aprilie

Decizie neașteptată a autorităților Franceze în cazul lui Gregorian Bivolaru

Franța acceptă cererea României iar Gregorian Bivolaru urmează sa fie extrădat. În urma arestării sale care a avut loc în data de 26 Februarie la Paris, liderul MISA urmează sa fie judecat în România.

Acesta a fost prins la un târg de carte din Franța. Depistarea lui Gregorian Bivolaru a pornit în momentul în care

Lovitură dură pentru Mihaela Rădulescu. Procurorii DNA au cerut arestarea!

Procurorii DNA au cerut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată, instanţa urmând să ia o decizie la data de 9 iunie, relatează Mediafax.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, acesta

Mesaje de solidaritate pentru Cătălin Cherecheş. Ce fac susţinătorii lui în timp ce magistraţii deliberează arestarea

Cătălin Cherecheş. primarul reţinut al municipiului Baia Mare poate aflşa în această seară dacă va fi arestat sau nu. În timp ce magistraţii Tribunalului Cluj deliberează, susţinătorii lui din Baia Mare distribuie pe reţelele de socializare mesaje de susţinere.

„Toți cei care aveți ochi să vedeți, suflet să simțiți și memorie să vă amintiți ultimii

REFERATUL de arestare în cazul lui Cătălin Cherecheș: Ce acuzaţii îi aduc procurorii primarului din Baia Mare – VIDEO

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost prezentat, miercuri după amiază, Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare pentru 30 de zile. El nu a făcut declaraţii la intrarea în sala de judecată.

Cătălin Cherecheş a fost reţinut marţi seară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, Cherecheș

Viața merge înainte. Cătălin Cherecheș poate candida la un nou mandat

Deși este încă reținut de procurorii DNA, Cătălin Cherecheș, primarul în exercițiu al municipiului Baia Mare poate continua lupta electorală. Un comunicat emis de Biroului Electoral Județean Maramureș şi remis presei miercuri, 27 aprilie face precizări în acest sens.

„Ca urmare a interesului manifestat de presă în privința situației unui candidat la funcția de primar al