Rusalii Archive

Intervenții ale mascaților în VIIȘOARA. Cinci victime au ajuns la URGENȚE

Seara trecută o familie de romi din Viișoara s-a hotărât să sărbătorească Rusaliile, printr-o „adunare generală” la un grătar, potrivit Turdanews.net.

Toate bune și frumoase până când consumul în exces de alcool și-a spus cuvântul, de la scandal și până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas. Pumni și picioare,

Tradiţii şi superstiţii de Rusalii: Pogorârea Sfântului Duh, Zâne malefice şi exorcizarea Căluşarilor

Duminica, 19 iunie, prăznuim Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli şi ziua când a fost alcătuită prima comunitate creştină,nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea figurează însă şi la păgânii romani, unde Rosaliile erau zâne rele şi frumoase, fiinţe răzbunătoare.

Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este

Biserică lovită de fulger în ajunul Rusaliilor

Biserică lovită de fulger în ajunul Rusaliilor. Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, la biserica penticostală din localitatea suceveană Dănila. Lăcaşul de cult a fost lovit de un fulger, pompierii reuşind să stingă rapid focul care afectase acoperişul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat corespondentului MEDIAFAX

Sute de polițiști în stradă de Rusalii la Cluj

Sute de polițiști sunt la datorie în weekend în minivacanța de Rusalii care începe mâine.

Cei 600 de polițiști aflați în dispozitive în weekend mențin ordinea publică – și intervin rapid dacă e cazul – în special în zona lăcașurilor de cult, în zonele în care se organizează slujbe religioase, dar şi alte evenimente care angrenează un

PROGRAMUL MIJLOACELOR DE TRANSPORT IN COMUN PENTRU PERIOADA 18 – 20 iunie 2016

Primăria Cluj Napoca anunță modificări în ceea ce privește orarul de desfășurare al transportului încomun pentru perioada 18 și 19 Iunie.

Potrivit comunicatului de presă transmis, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului cãlãtor programul de transport pentru perioada  18 – 20.06.2016:

18.06.2016 – circulația se va desfãșura între orele 5,30–23,00, conform programului de transport pentru