comuna VIisoara Archive

Un clujean de 20 de ani a înjunghiat 3 adolescenți

Un tânăr din comuna Viișoara, județul Cluj a înjunghiat trei băieți cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani în urma unui conflict spontan. Tinerii au fost transportați la o unitate medicală unde au primit îngriji de specialitate.

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 22.10, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia-Turzii au fost

Copil de 11 ani din Cluj bătut cu bestialitate de colegii de clasă

Un copil în vârstă de 11 ani din Cluj a fost bătut cu bestialitate de colegii de clasă. În urma violențelor băiatului i-a fost ruptă mâna, însă profesorul nu a fost ”impresionat” de violențe.

Mai întâi, copilul a fost umilit de ceilalți copii, apoi batjocura s-a transformat în bătaie. Incidentul s-a petrecut într-o pauză, iar familia

Intervenții ale mascaților în VIIȘOARA. Cinci victime au ajuns la URGENȚE

Seara trecută o familie de romi din Viișoara s-a hotărât să sărbătorească Rusaliile, printr-o „adunare generală” la un grătar, potrivit Turdanews.net.

Toate bune și frumoase până când consumul în exces de alcool și-a spus cuvântul, de la scandal și până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas. Pumni și picioare,