public Archive

Carmen Drăgan: clujeancă prin adopţie, ambasador al vinului românesc peste hotare!

Încă de la prima vedere, d-na Carmen Drăgan impresionează prin ţinuta sa, rod al anilor de muncă în domeniul marketing-ului și branding-ului de vârf. Apoi, după ce lăsăm deoparte anumite convenienţe, aceasta dezvăluie caracteristicile unui om dotat – pe lângă o logică impecabilă – și cu un suflet mare, dovedindu-se îndrăgostită sincer de România, pe

Povestea vechilor discoteci şi DJ din Clujul comunist: „Dacă prezentai în engleză Securitatea zicea că retransmiţi posturi străine”!

Peter Tarnay, Nelu Mureşan, Dorin Zogoreanu, Rigo Laci, Gelu Cornea, iată doar câteva din numele ale vechilor DJ ai Clujului cei care, cu risc infinit, sub ochii atenţi ai Partidului şi ai Securităţii ofereau tinerilor muzica formaţiilor din Occident. Vitale pentru tânăra generație ei fiindcă atunci funcționau puține discoteci. Iar poveştile de viaţă ale „călăreţilor,

Zilele revistei “Tribuna”, 23-26 septembrie, trei zile de conferinţe, lansări de carte şi recitaluri de poezie.

Saloanele Hotelului „Seven” din Cluj-Napoca au găzduit, în perioada 23-26 ediţia a IV-a a “Zilelor Revistei TRIBUNA”, care a cuprins conferinţe pe teme filosofice şi literare, lansări de carte şi un recital de poezie, cu participarea a unor cunoscuţi scriitori, profesori şi oameni de cultură. Acest eveniment – excelent receptat de numerosul public prezent –

Decizii. Accesul la informații de interes public. De ce Baroul nu este instituție publică

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic a publicat peste 270 de decizii ale instanțelor privind accesul la informații dee interes public. 43 sunt de la Curtea de Apel Cluj. Într-una se explică de ce Baroul Cluj nu este instituție publică și nu se supune Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.