PLUS Archive

Cum și-au împărțit USR-iștii treburile la Cluj

Pentru că interesul poartă fesul, cele două tabere din USR Cluj, conduse de deputatul Emanuel Ungureanu și de senatorul Mihai Goțiu, au căzut la pace, obiectivul principal al celor doi lideri fiind acela de a-și păstra în continuare mandatele în Parlament. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, cei doi USR-iști i-au convins pe reprezentanții PLUS să-i

Game, Set și Buget pe 2020

Sinteza bugetului orașului propus pentru 2020 a fost făcută de primarul Emil Boc, cu voce răgușită (după ce a susținut ieri, cu tobița sa, echipa de tenis a României care se bate să se califice în Finala de la Budapesta): la un leu plătit de clujeni din impozite și taxe locale, Primăria Cluj atrage 2,5

Un apropiat al lui Dacian Cioloș, despre USR: Amestecul de vanitate, isterie, dispreţ, aroganţă şi conspiratită mă sperie

Valeriu Nicolae, un apropiat al liderului PLUS Dacian Cioloş şi fost membru PLUS, afirmă, într-o postare pe Facebook, că USR şi PLUS au făcut şi vor mai face gafe, se declară dezamăgit de conducerea USR şi speriat de ”amestecul de vanitate, isterie, dispreţ, aroganţă şi conspiratită” din acest partid, dar crede că nimic din

Ungureanu, detestat în propriul partid. Un candidat PLUS s-ar putea să-i ia locul în cursa pentru Primăria Cluj

USR-iștii clujeni nu sunt pregătiți să-i bată în cuie candidatura la Primăria Cluj, deputatului Emanuel Ungureanu, deși el s-a grăbit să se anunțe drept unic competitor al lui Emil Boc, în cursa alegerilor locale din luna mai. O bună parte dintre membrii USR Cluj, inclusiv dintre lideri, îl detestă, realmente, pe deputatul Ungureanu, și-ar fi

Gruparea Coldea pregătește un nou șoricel mecanic, pe Dacian Cioloș

Editorial scris de Mirel Curea în evz.ro

Duminica trecută, Consiliul Național al PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș, a transmis un mesaj ciudat aliaților politici de la USR, partid condus deocamdată de Dan Barna.

I-a anunțat că își doresc continuarea alianței și la alegerile din 2020, cele locale și parlamentare, dar că se gândesc serios la o fuziune.

Până

Nu se tem de bătaia primită la Cluj și-l amenință pe Boc cu un contracandidat pentru Primărie

USR-PLUS a pierdut alegerile prezidențiale la Cluj, în fața liberalilor lui Emil Boc, însă liderii Alianței spun că sunt pregătiți să-și ia revanșa. Prezent într-o conferință la presă la Cluj, președintele PLUS, Dacian Cioloș, a spus că este conștient că municipiul Cluj Napoca s-a dezvoltat în ultimii ani, dar că are convingerea că pot fi

Fondatorul Russia Today în România s-a înscris în partidul lui Cioloș

Fondatorul Russiatoday.ro în România, Dan Mușetoiu, s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș, PLUS.El a făcut această precizare pe facebook. Russia Today este organul de propagandă al Kremlinului în străinătate, scrie flux24.ro. 

CE SPUNE DESPRE RUSSIATODAY.RO:

Dacă mă mai întreaba cineva de Russia Today, îi

PLUS pregătește preluarea conducerii Alianței cu USR după înfrângerea lui Dan Barna în lupta pentru locul doi cu Viorica Dăncilă

PLUS a pregătit din vreme trei scenarii pentru situația în care Dan Barna intră sau nu în turul doi, au declarat surse din partid pentru G4Media.ro. În situația în care candidatul USR/ PLUS a pierdut competiția cu Viorica Dăncilă iar candidatul PSD a intrat în turul doi, PLUS pregătește să inițieze încă din seara

Cum o dă Cioloș la întors, după ce USR și PLUS au fugit de guvernare

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, miercuri, la RFI, că el nu știe să-i fi propus cineva Alianței USR PLUS să intre la guvernare, pentru o discuție serioasă pe acest subiect. El precizează că, dacă Guvernul Orban își asumă după alegerile prezidențiale să facă tot ce îi stă în putere pentru declanșarea alegerilor anticipate și

Demisie la PLUS. Cioloş, acuzat că are manipulări şi tactici pesediste

Laura Pascu a anunţat că demisionează din organizaţia PLUS Arad, acuzându-l pe Dacian Cioloş că foloseşte „tactici pesediste”.Ea precizează că nu astfel se construieşte un partid curat, cu membrii înscrişi şi aduşi la vot cu autobuzul, în contextul alegerilor biroului judeţean PLUS Arad.

”Am intrat în Partidul Unității Libertății și Solidarității pentru că am crezut în