nemultumiri Archive

Revoltă în justiție la adresa lui Stelian Ion

Preşedinţi ai curţilor de apel din ţară au semnat o scrisoare deschisă adresată ministrului Justiţiei, Stelian Ion, în care denunță ameninţări lansate de ministru într-o adresă transmisă preşedintelui Curţii de Apel Timişoara şi semnată de un secretar de stat. Judecătorii vorbesc de presiuni inadmisibile din partea ministrului Justiţiei pentru a nu se pune în aplicare

Lipsa curăţeniei şi zgomotul, principalele nemulţumiri ale turiştilor români

Plajele de la Marea Neagră au fost principala atracție a sezonului pentru turiștii români, dintre acestea remarcându-se cele din Năvodari (Marina Surf și Camping Pescăresc), Mamaia (Tabăra Turist și Enigma) și Olimp (Protocol și piscina Oltenia), conform unui studiu realizat de un portal de rezervări online.

Evenimentele din Turcia și din marile orașe europene au readus

Nemulţumiri ale partidelor privind numărul de afişe de pe panourile electorale din Zalău

Reprezentanţii PSD şi ai PMP au reclamat faptul că unele partide au lipit pe panourile electorale din Zalău mai mult de un afiş pentru o formaţiune politică, aşa cum prevede legislaţia electorală.

Primul care a făcut o plângere în acest sens, la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală (BECM), a fost Vasile Lungu, candidatul la funcţia de