nemti Archive

Zilele Minorității Germane la Cluj, găzduite de UBB

Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui luni, 16 octombrie 2017, cu începere de la ora 15.00, la sediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA – str. Teodor Mihali nr. 58-60), o serie de manifestări dedicate Zilelor Minorității Germane la Cluj.

Programul zilei de luni va fi deschis de prelegerea cu tema „Germanii din România și istoria

Germania vrea eliminarea prin interzicere a masinilor cu MOTOR DIESEL /motive…

Germania ar putea interzice, începând din anul 2030, vehiculele cu motoare diesel şi benzină, iniţiativa fiind susţinută de reprezentanţii landurilor şi recomandată inclusiv Uniunii Europene, în contextul ratificării Acordului de la Paris privind limitarea poluării, relatează revista Der Spiegel.

O rezoluţie adoptată de Bundesrat (Camera superioară a Parlamentului german) exprimă susţinere pentru interzicerea, începând din anul

Un club important din Liga 1, aproape să fie preluat de nemţi! Cine este investitorul și ce avere are

CS Universitatea Craiova ar putea să îşi schimbe în viitorul apropiat finanţatorul, Mihai Rotaru discutând despre predarea pachetului de acţiuni unor investitori germani, printre care se află şi Klaus Michael Kuhne. Acesta ar avea o avere de 12,2 miliarde de dolari, conform Forbes.

Neamţul, în vârstă de 79 de ani, are afaceri în diverse domenii şi