misa cluj Archive

Cioloș a recunoscut că făcut parte din MISA

Dacian Cioloș, președintele USR-PLUS, a recunoscut că a făcut parte din organizația MISA condusă de Gregorian Bivolaru. El a spus că a intrat îm MISA pentru că era practicant de yoga și dorea să învețe cât mai multe.

Europarlamentarul USR PLUS a precizat că la acel moment, când s-a alăturat grupării condusă de Gregorian Bivolaru se

Guru Bivolaru rămâne la bulău

Magistraţii au decis să menţină decizia de condamnare la şase ani de închisoare cu executare în privinţa lui Gregorian Bivolaru care este acuzat în acest dosar de sex cu o minoră. Bivolaru mai este judecat într-un alt proces în instanţele clujene pentru trafic de persoane. Bivolaru şi presupusa victimă înaintaseră instanţelor o cerere de rejudecare

Judecătorii clujeni cer voie statului francez să îl judece pe ”guru” Bivolaru

Potrivit soluției pe scurt a instanței, judecătorii au amânat judecarea procesului ”în vederea solicitării consimtamântului statului francez prin formularea unei cereri de autorizare, cerere care va îmbraca forma pre. de art. 86 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, va amâna judecarea cauzei”, arată soluția pe scurt.

Surse judiciare susţin că pentru continuarea procesului, autorităţile române ar

Francezii doar ni l-au împrumutat pe Bivolaru. Se cere suspendarea procesului

Magistrații de la Tribunalul Cluj trebuie să ia o decizie în privința unei cereri de suspendare a procesului în care este judecat gurul MISA, Gregorian Bivolaru. Potrivit oradecluj.ro, avocatul Mihaela Mîţu, apărătorul lui Bivolaru, a cerut disjungerea dosarului în ce-l priveşte pe liderul Bivolaru şi suspendarea cauzei.

Surse judiciare susţin că pentru continuarea procesului, autorităţile române

Drept la replică: Un fost membru MISA acuză favorizarea ilegală a inculpaților din dosarul MISA Cluj

Biroul de presă MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacția Gazeta de Cluj a articolului cu titlul „Un fost membru MISA acuză favorizarea ilegală a inculpaților din dosarul MISA Cluj”.

Redacţia Gazeta de Cluj a publicat un articol cu prilejul termenului din 6 septembrie 2016 din procesul în care Gregorian Bivolaru şi