Marius Coltuc Archive

Ce aduce noua lege a vaccinării

Părinții care vor refuza vaccinarea obligatorie a propriilor copii nu vor putea fi sancționați în mod direct, după cum se arată într-un proiect al viitoarei Legi a vaccinării, ce a fost discutat săptămâna trecută de Executiv și urmează să fie adoptat. Cu toate acestea, actul induce ideea unei sancționări indirecte, și anume că înscrierea

Examenul auto se filmează de astăzi. Inclusiv traseul

Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat în baza unui examen ce include o probă teoretică și o probă practică, potrivit legislației în vigoare. În acest sens, cei care vor să obțină permisul auto trebuie să urmeze cursuri de pregătire teoretică și practică în cadrul unei școli de șoferi. Regulile examenului

Judecătorii au dispus confiscarea a peste 30 de milioane de euro, în dosare de corupţie, în primele trei luni din an

Deciziile de confiscare au însoţit condamnările din peste 80 de procese. Majoritatea deciziilor definitive au fost însă cu suspendare, iar cei care au fost găsiţi vinovaţi au fost obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii.

În primele trei luni ale anului, judecătorii au pronunţat decizii de condamnare în 84 de dosare de corupţie. În mai

Controale la toate firmele din România. Cum vă apărați de abuzurile controalelor ANAF?

Campania de controale anunțată repetat în ultima vreme de autoritățile fiscale și care ar urma sa înceapă în aprilie a fost percepută ca o amenințare de mediul de afaceri, deși mesajul conține simultan asigurări
că îndrumarea va juca un rol important. Întrebarea legitimă este de ce s-ar teme companiile corecte și bune
platnice? Un

Gandiți-vă de două ori când parcați pe trotuare. Amenzile sunt foarte mari

Începând din data de 21 ianuarie 2017, parcarea mașinilor pe trotuare este permisă numai acolo unde există spații special semnalizate în acest sens. Măsura este inclusă în Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, ce a modificat Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier. Mai precis, documentul prevede că „administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului,

Timbrul de mediu, oficial eliminat. Pot cere restituirea timbrului de mediu dacă am plătit?

Pot cere restituirea timbrului de mediu dacă am plătit? Ce precizeaza legea adoptată în 06.01.2017 prin care se elimină timbrul de mediu:

„Art. XII. – Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, aprobată cu modificări

Ce trebuie să faci dacă vrei să schimbi sediul social al firmei tale în 2017?

Schimbarea sediului social al unei societăţi, în acelaşi judeţ sau în altul, reprezintă una dintre menţiunile des întâlnite pe parcursul existenţei unei firme. De altfel, o astfel de procedură se desfăşoară la Registrul Comerţului şi presupune parcurgerea anumitor paşi, pe care îi vom prezenta în cele ce urmează.

Printre numeroasele menţiuni ce pot apărea pe

Ghidul recuperărilor de datorii de către firme în 2017

Majoritatea companiilor care acordă credite comerciale clienţilor se confruntă cu problema rău-platnicilor. Lipsa unor procese interne privind încasarea creanţelor poate afecta grav operaţiunile companiilor. Analiza privind stabilirea termenelor de plată trebuie să fie un element important în fixarea strategiei de business. Un decalaj mare de timp între momentul plăţii furnizorilor şi încasarea creanţelor poate

Nu te înțelegi cu asociatul? Care sunt soluțiile de excludere a acestuia sau dizolvarea firmei

Ești în situația în care nu te mai înțelegi cu asociatul, iar sursa principală a neînțelegerilor este reprezentată de neimplicarea activă a acestuia în activitatea societății. Pentru tine, poate și pentru el, este clar că nu mai puteți continua împreună

Excluderea asociatului din firmă

În mod evident, prima dată te gândești la excluderea asociatului din cadrul