infractiuni Archive

În umbra marelui urs

 O pată mare se întinde pe suprafața chipului onoarei și demnității societății române. După dezvăluirile realizate de presa din Occident și ulterior presa din România despre organizarea crimei celui mai mare urs din Carpați, o lume întreagă este revoltată atât împotriv celui care care a ucis ursul cât și împotriva celor care au permis crima.

De ce depinde Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu de PNRR

Curtea Constituțională prin decizia nr. 681 din 30 septembrie 2020 a admis obiecția de neconstituționalitate a proiectului de Lege pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Astfel, momentan proiectul a ceea ce se dorea a fi un DNA al pădurilor este blocat. Totuși, Cristian Ghinea a introdus acum Direcția de

Ministrul Justiției despre SIJ: ”Înființarea acestei secții speciale a fost o mare eroare”

Stelian Ion declară că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a fost un sistem parșiv, care a tras numeroase dosare de corupție.

Proiectul de lege privind desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este dezbătut, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, care urmează să dea şi votul final.

Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a

4 din 5 infracțiuni sexuale sfârșesc fără dispoziții de trimitere în judecată a agresorului

Cadrul legal care vizează infracțiunile sexuale în România e aplicat într-o manieră încât, în practică, victimele (cele mai multe femei) ajung să facă sesizări inutile, care sfârșesc adesea clasate în lipsa unor urme vizibile ale violenței fizice.

În urma unui efort jurnalistic colaborativ național, publicația delazero.ro a transmis în premieră imaginea de ansamblu a

Razii de amploare în toată țara. Controlul i-a vizat pe „pirații” ce efectuează curse ilegale

Polițiștii de la Rutieră au efectuat în acest weekend razii de amploare pe toate șoselele din țară. Vizați au fost în primul rând șoferii care efectuează transport neautorizat de persoane. În total au fost controlate peste 21.000 de mașini și 13 societăți comerciale, iar polițiștii au constatat 123 de infracțiuni. De asemenea, ei au aplicat

Bilanțul autorităților după Electric Castle

Pe lângă miile de petrecăreți, la Electric Castel a fost prezent și un număr mare de polițiști și angajați ai ISU. Pentru a se asigura că evenimentul se desfășoară fără probleme, au fost mobilizați și jandarmi din Târgu Mureș, care au fost prezenți la Bonțida pe toată durata festivalului.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, în cele patru

Profilul clujenilor care ajung la poliție

Gazeta de Cluj a analizat raporturile întocmite, în ultimii trei ani,  de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj cu privire la numărul infracțiunilor sesizate de către cetățeni. Ca urmare a solicitării noastre, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj ne-a comunicat zece tipuri de fapte menționate, reprezentând astfel diferite infracțiuni conform Noului Cod Penal.

Ce infracțiuni au sesizat

Ion Iliescu a ajuns la Parchetul General

Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat astăzi la Parchetul General, unde a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă că pe numele lui a fost începută urmărirea penală în dosarul „Revoluţiei” pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, informează stiripesurse.ro.

Acesta nu a dorit să facă declarații în fața jurnaliștilor.

În data de 13 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a

Poliția Română a dat lovitura. Peste 120 persoane prinse în flagrant delict

Peste 120 persoane au fost surprinse în flagrant delict de către poliţişti, în ultimele 24 de ore, când au fost constatate 650 de infracţiuni şi aplicate peste 7.000 de sancţiuni contravenţionale, conform Poliţiei Române, anunță news.ro.

Miercuri, în urma celor 300 de acţiuni organizate şi a intervenţiei la 2.249 de evenimente, poliţiştii au constatat 650 de

Performanțele DIICOT în 2017. Mai multe dosare, mai puține soluționări!

În ciuda fenomenelor infracționale aflate în continuă creștere, raportul de activitate al DIICOT pe anul trecut, a arătat un bilanț negativ în comparație cu anul 2016. Instituția a înregistrat scăderi în ceea ce privește numărul cauzelor soluționate și o creștere a numărului de dosare de soluționat.

Potrivit datelor prezentate, s-a constatat o scădere de 3,69% a