george ivascu Archive

Un actor din Liceenii a ajuns șeful Masoneriei din România

Actorul George Ivașcu, care a ocupat și funcția de ministru al Culturii din partea PSD a fost numit șeful Masoneriei din România.

La un an de la declanşarea unei crize fără precedent în organizaţie, masonii din Marea Lojă Naţională din România s-au reunit sâmbătă într-un Convent extraordinar şi l-au ales pe noul Mare Maestru, ”Prea Respectabilul

George Ivascu, un actor de mâna a doua, ajuns Ministrul Culturii, a cerut ca Roșia Montană să nu fie inclusă în patrimoniul UNESCO

Includerea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost amânată, luni, după dezbaterile de la cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, care are loc în perioada 24 iunie – 4 iulie, la Manama, în Bahrain.

Dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană” a fost trimis de Ministerul Culturii din România la

Ministrul Culturii, de Ziua Drapelului: Tricolorul este pentru mine o poveste personală

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, că pentru el Tricolorul este o poveste personală, ce poartă, din copilărie, chipul unei femei simple din satul bunicilor săi.

„E ziua Tricolorului, dar nu voi vorbi astăzi nici despre Plevna sau Mărăşeşti, nici măcar despre ardelenii şi aromânii care

Ministrul Culturii despre Cluj: „E un model care merită amplificat la nivel național”

Ministrul Culturii ajunge în weekend la Cluj și laudă ce se întâmplă aici din perspectivă culturală: „e un model care merită amplificat la nivel național”, spune el.

Ministrul Culturii și Identității Naționale George Ivașcu a ajuns în weekend în Cluj, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de cultură din oraș. Presa a aflat de vizită

Scandal uriaș după moartea Ionelei Prodan! Klaus Iohannis, acuzat că i-a refuzat ultima dorință

Scandal după moartea Ionelei Prodan! Venit să îi aducă un ultim omagiu, Codrin Ştefănescu a susţinut miercuri că ultima dorinţă a Ionelei Prodan a fost de a primi o medalie din partea Ministerului Culturii. Demersul s-ar fi blocat la Palatul Cotroceni, care ar fi retrimis solicitarea la minister, cerând mai multe informaţii.

Ministrul Culturii, George Ivașcu,

Ministrul Culturii: Avem nevoie de teatru atâta timp cât mintea noastră are nevoie de adevăr şi inima noastră de uimire

Actorul George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis marţi, de Ziua Mondială a Teatrului, un mesaj prin care le-a urat „La mulţi ani!” colegilor de breaslă şi a mulţumit publicului, fără de care actorii ar da expresie „tuturor trăirilor sufletului omenesc în faţa unor scaune goale”.

”«Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii»,