examene Archive

Elevii de gimnaziu și de liceu se întorc la școală. Vacanțele și zilele libere din 2022 și calendarul examenelor naționale

Elevii de gimnaziu și de liceu revin la cursuri de luni, 3 ianuarie, după vacanța de Crăciun. Școala începe însă diferit în acest an, după vacanța de iarnă, în funcție de clasă, astfel că elevii din cliclul primar și copiii de grădiniță revin la cursuri din 10 ianuarie. După modificările aduse structurii anului școlar 2021-2022,

Condamnat la închisoare pentru că a cerut unei studente sex și 800 de euro pentru a promova sesiunea de examene

Un afacerist din judeţul Iaşi a fost condamnat la 1 an şi 10 luni de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă. Constantin Hlihor ar fi pretins favoruri sexuale de la o studentă.

Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi este definitivă şi este atât de dură deoarece, în

UMF Cluj introduce examenul OSCE

În perioada 22-23 octombrie 2018, Facultatea de Medicină a Universității de
Medicină și Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de formare de formatori (Train the Teachers), în vederea introducerii examenului clinic
obiectiv structurat (OSCE – Objective Structured Clinical Examination) la disciplinele
clinice.
Lectorii programului sunt doi dintre cei mai renumiți experți în educație

Raționamentul logic a tras în jos candidații din Cluj la INM

Candidații din Cluj la INM care au avut punctaje mari la proba de cunoștințe juridice nu au strălucit la cea de raționament logic. De altfel, niciun candidat din Cluj nu este în primii 30 la proba intermediară. După doi ani la rând în care primul candidat admis la Institutul Național al Magistraturii a fost din

Toate contestațiile la punctaj de la examenul pentru avocatură au fost respinse

Comisia națională de examen, prezidată de Traian Briciu, a respins toate contestațiile, astfel că rezultatele anunțate în 19 septembrie rămân cele definitive. PROCES VERBAL din data de 22 septembrie 2016 privind soluționarea contestațiilor la punctaj, formulate de candidații care s-au prezentat la examenul din data de 12 septembrie 2016 În conformitate cu prevederile art. 24

Cum este pentru o proaspătă absolventă de Drept să intre în avocatură de pe primele locuri

Carina-Ioana Bojan, absolventă a Facultății de Drept UBB Cluj în această vară, a cumulat 86 de puncte la examenul pentru intrarea în avocatură, fiind pe locul 2 la Baroul Cluj și pe locul 16 la nivel național. CLUJUST: Cum este să iei examenul din prima, la scurt timp după absolvire? Alţii încearcă de mai multe

Ambiție și muncă: După 9 examene pentru INM și avocatură, a intrat prima în Baroul Cluj

Roxana-Iuliana Pavel, cea care a intrat prima anul acesta în Baroul Cluj, dă examene pentru INM din 2010 și pentru avocatură de doi ani. A ajuns de două ori la proba interviului la INM, iar anul trecut a picat la Barou cu 78 de puncte! Nimic nu a descurajat-o și a mers mai departe și

Dreptul civil a făcut ravagii. Candidați cu 81, 77 sau 75 de puncte, picați la examenul pentru Barou

Ca să treci examenul pentru Barou, ai nevoie de 70 de puncte și nu mai puțin de 10 la fiecare din cele cinci materii. Exista candidați de anul acesta care au picat examenul cu 75, 77 sau chiar 81 (!) de puncte. Cu toții au ceva în comun. Au sub 10 la Drept Civil. Cătălina

Rezultatele la examenul de intrare în Barou. Primul candidat din Cluj nu e în top 10 național

INPPA a publicat mult așteptatele rezultate la examenul de intrare în profesia de avocat stagiar. Primul candidat admis din Cluj nu este în top 10 național, față de anul trecut când au fost două tinere. Primii trei admiși în Baroul Cluj sunt: Roxana-Iuliana Pavel – 87 de puncte și Carina Ioana Bojan  și Robert-Tiberiu Szilagyi –

Profesorul Dan Chirică explică de ce este atât de exigent la examene

Profesorul Dan Chirică de la Facultatea de Drept UBB Cluj, vestit pentru numărul mare de studenți care nu trec examenele de la materiile pe care le predă – contracte speciale și succesiuni – explică într-un interviu pentru Universul Juridic de ce este atât de exigent. ”Exigența o practic, ca să zic așa, în ideea de