donare Archive

Florin Hozoc, managerul companiei care a donat aparate de plasmafereză statului român: Statul nu a respectat multe prevederi din contractul de donație. Le-am oferit până și voluntari, dar au refuzat

Articol preluat integral de pe Gândul.ro

Florin Hozoc, managerul unei companii farmaceutice care a donat statului român peste 15 aparate de plasmafereză în contextul pandemiei de coronavirus, vorbește la GÂNDUL LIVE despre hibele sistemului din România și cum statul, respectiv oamenii care îl conduc, nu se implică în gestionarea situaților de criză așa cum ar trebui. De

Statul Român, în căutare de plasmă. Cum ajută ea la tratarea COVID-19 și ce își propun oficialii să facă pentru a o obține

Virusul COVID-19, deja bine instalat pe toate continentele lumii, încă face victime. Din cauza metodologiei complicate de testare, precum și a timpului foarte scurt scurs de la începerea pandemiei, laboratoarele de cercetare medicală nu au reușit încă să producă un vaccin în scopul imunizării în masă a populației. Pe de altă parte, o speranță de

Mobilizare exemplară pentru cele două adolescente implicate în accidentul de pe DN1. În continuare sunt aşteptaţi donatori la Centrele de Transfuzii

Tragicul accident de pe DN1 din localitatea Poieni, in care doua persoane şi-au pierdut viata, iar alte doua eleve au ajuns in stare grava la spital a declanşat o situaţie disperata din cauza lipsei de sange.

Desi a fost o mobilizare exemplara, fiind vorba de un numar foarte mare de donatori medicii continuă să