DN1 E60 Archive

Cum s-a produs accidentul cu 5 răniți și 3 mașini implicate de ieri din Feleac

Accidentul de ieri dimineață din Feleac cu cinci răniți a fost provocat de o ciocnire față-spate pe sensul de mers spre Turda, arată polițiștii sosiți la fața locului.

Accidentul de ieri dimineață din jurul orei 9, de pe DN1E60, cel mai periculos drum din Cluj, a implicat trei mașini și cinci răniți. ”Din primele informații, coliziunea

Un microbuz s- răsturnat în această dimineață pe cel mai periculos drum din Cluj, șase persoane rănite

Un microbuz s- răsturnat în această dimineață pe cel mai periculos drum din Cluj, șase persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc în jurul orei 8.30, la intrarea în localitatea Bologa. La fața locului au ajuns două autospeciale pentru prim ajutor, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. ”În momentul sosirii la

Accident pe cel mai periculos drum din Cluj azi, DN1E60, în apropiere de Izvoru Crișului, o mașină a intrat în coliziune cu un TIR

Accident pe cel mai periculos drum din Cluj azi, DN1E60, în apropiere de Izvoru Crișului, unde două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un TIR.

”Un autoturism care se deplasa în direcția Oradea a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sensul

Opt persoane rănite în accident de circulație noaptea trecută pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1 E60

Opt persoane rănite în accident de circulație noaptea trecută pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1 E60, în afara localității Căpușu Mare.

Accidentul a avut loc în jurul orei 2 dimineața. O șoferiță de 29 de ani din judetul Bihor care se deplasa cu un autoturism pe DN1-E60 la intersectie cu DN1-J din directia Gârbău, a

Grav accident aseară pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, în zona localității Dumbrava. O persoană a decedat

Grav accident aseară pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, în zona localității Dumbrava. O persoană a decedat.

”Din primele date, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Cluj-Napoca care se deplasa în direcția Huedin a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula pe sensul opus de

Grav accident pe cel mai periculos drum din Cluj, o mașină s-a lovit de un TIR, un mort, circulația întreruptă pe ambele sensuri

Grav accident rutier pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, în apropiere de localitatea Bucea.

Accidentul s-a petrecut în urmă cu o oră. ”Conform primelor informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN1 E60, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, intrând în coliziune cu un autotren care circula pe sensul opus”, au arătat

Accident cu o victimă în Tureni. Două mașini s-au ciocnic FOTO

Un accident de circulație soldat cu o victimă a avut loc în urmă cu puține momente. O persoană a fost rănită şi transportată de urgenţă la spitalul din Turda după ce a fost implicată într-un accident rutier pe DN1 E60 care leagă Cluj-Napoca de Turda.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 16:20 pe