Cristi Danilet Archive

Judecătorul clujean Cristi Danileț a vrut să ”dinamiteze” Secția Specială, dar Curtea de Apel Cluj i-a respins demersul

Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj a deschis un proces în care a cerut anularea Ordinului Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. Însă, instanța i-a respins cererea.

Regulamentul pe care se bazează toate cercetările discplinare din ultimii doi ani și jumătate a fost adoptat în perioada

Un avocat clujean i-a ”scuturat” pe toți judecătorii de penal din România

Avocatul clujean George Zlati a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu motivarea sentințelor penale. Principala problemă sesizată a fost că sute de condamnați penal definitiv așteaptă luni de zile ca judecătorul să motiveze sentința dată pentru a putea afla motivele pentru care sunt lipsiți de libertate. Curtea Constituțională a admis excepția ridicată de

Legea care prevedea legalizarea consumului de etnobotanice a fost trimisă la reexaminare

Propunerea de lege prin care etnobotanicele, adică cele mai ieftine și cele mai periculoase droguri, trebuia sa fie aprobată ieri în Senat. Însă a fost trimisă pentru o reexaminare Comisiei de Sănătate deoarece creează dependență foarte repede si au efecte adverse grave. Unii medici consideră că legea este ”de-a dreptul catastrofală”.

Legea care modifică reglementările privind

Campanie pentru pacienții cu Covid 19. Grupuri civice din Cluj, Timișoara și Sibiu îi cheamă pe cei care s-au vindecat să doneze plasmă

O nouă campanie, „Plasma e darul de Crăciun”, a fost lansată de grupurile de inițiativă „Vă ajutăm din Sibiu”, „Vă ajutăm din Cluj” și „Vă ajutăm din Timișoara” pentru a încuraja donarea de plasmă necesară pacienților infectați cu virusul Covid 19, aflați în stare gravă și internați în aceste zile în spitalele din cele trei

Sentință definitivă: Judecătorul Cristi Dănileț, sancționat disciplinar

Judecătorul Cristi Dănileț, de la Tribunalul Cluj, a pierdut astăzi, definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul sancționării sale.

Un complet de cinci judecători, condus de Adriana Gherasim, din care au mai făcut parte Alina Trandafir, Mirela Vișan, Ianina Grădinaru și Mona Baciu, a respins cu unanimitate contestaţia  împotriva deciziei Secţiei pentru judecători în materie

Judecătorul Cristi Daniel, fondatorul Asociației VeDem Just: anul trecut 23 de copii ar fi fost ucişi de propriii părinţi sau fraţi

Potrivit judecătorului clujean Cristi Danileț, fondatorul asociaţiei VeDem Just, din raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2019 cu privire la violenţa în familie transpare că 23 de copii ar fi fost ucişi de propriii părinţi sau fraţi, 65 bătuţi crunt de aceştia, alţi 17 bătuţi în mod curent, iar 39 violaţi.

„Astfel, statisticile

Înainte de Crăciun, judecătorul Cristi Danileț a fost iertat de CSM pentru cea de-a doua abatere

Judecătorul clujean Cristi Danileț a scăpat de cea de-a doua acțiune disciplinară îndreptată asupra lui de către Inspecția Judiciară. Ieri, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins acţiunea disciplinară în care era acuzat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției”.

„Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva

Judecător: ”În fiecare școală din Cluj avem consumatori de droguri, cel mai mic consumator de droguri, de la un liceu bun, are 10 ani”

Judecătorul clujean Cristi Danileț avertizează că e atât de răspândit consumul de droguri în Cluj, încât nu există, în Cluj-Napoca, vreo școală sau vreun liceu care să fie scutite de acest flagel.

”Este un fenomen extins”, a spus judecătorul Danileț la emisiunea Servus Cluj. ”În Cluj-Napoca nu avem școală sau liceu curat de droguri, și îmi

Cristi Danileţ, la judecată disciplinară

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută miercuri dosarele a 6 judecători, printre care şi Cristi Danileţ de la Judecătoria Cluj, căruia i se reproşează că a făcut afirmaţii ofensatoare, cu implicaţii politice la adresa unor instituţii şi persoane. În aceeaşi şedinţă va fi luat în discuţie şi dosarul

În Cluj Napoca funcționează programul ”droguri în fiecare școală”

Potrivit declarațiilor făcute de judecătorul Cristi Danileț în toate școlile din Cluj Napoca se face trafic de droguri.

„Îmi asum ceea ce spun!”, a a declarat judecătorul clujen, subliniind că cel mai mic consmator de droguri din oraș are doar 10 ani și vine de la „un liceu bun din Cluj”. 

„Este un fenomen extins. Cel puțin