Corneliu Coposu Archive

Corneliu Coposu, un simbol al democrației și luptei împotriva dictaturii. Azi, au trecut 107 ani de la nașterea Seniorului politicii românești

Când este pronunţat/reamintit numele de Corneliu Coposu, persoana sa reactualizează amintiri, gânduri şi cunoştinţe despre PNŢ, Iuliu Maniu, rezistenţa anticomunistă precum şi opoziţia faţă de orice regim totalitar precum apărarea principiilor morale şi a valorilor creştine atât în viaţa de zi cu zi cât şi în activitatea politică.

Astfel am ȋncercat să-l readuc

20 mai. Ziua de naștere a seniorului Corneliu Coposu

La 20 mai 1914 se năștea la Bobota, lângă Zalău Corneliu Coposu.

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. 25 de ani în care cordialitatea, caracterul nobil și spiritul său diplomatic nu a mai fost întruchipat de nicio personalitate publică/politică.

Citește și: Ultima prințesă a

A apărut ediția a treia a „Jurnalului” lui Corneliu Coposu

A apărut ediția a treia a Jurnalului lui Cornelui Coposu la o editură din Sălaj.

Corneliu Coposu, „Jurnal din vremuri de război”, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Colecția „Restituiri”, Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2018, a  apărut cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Pentru că exemplarele edițiilor anterioare – apărute tot la Editura „Caiete

Col. SRI Daniel Dragomir confirmă: „Revoluţia presei” a fost organizată de SRI pentru îndepărtarea „elefanţilor” periculoşi pentru Sistem

Desi inca astept ca fostul col. SRI Daniel Dragomir sa ne spuna tot adevarul despre Operatiunea „Black Cube”, pe care a organizat-o la comanda, trebuie sa recunosc ca dezvaluirile sale sunt din ce in ce mai interesante si mai necesare. Ultima sa aparitie, cea din emisiunea „Sinteza zilei, tulbura serios musuroiul presei. Cei nascuti

Doi șoferi au impresia că strada Corneliu Coposu este a lor. VIDEO

Un taximetrist a fost nevoit să înfrunte doi șoferi care au impresia că șoseaua este a lor.

Aparent, unii cetățeni ai Cluj-Napoca sunt dezordonați și nesimțiți în ceea ce privește șofatul.

Întâmplarea s-a petrecut pe str. Corneliu Coposu, iar șoferii erau deranjați că taximetristul nu se dădea din fața lor și ei nu puteau să „zboare” pe