concerte Archive

Managerii de teatre cer autorităţilor modificarea condiţiilor de acces la evenimentele outdoor

Managerii instituţiilor teatrale din toată ţara cer, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, revenirea treptată şi sigură la o normalitate care să faciliteze activitatea artistică pe perioada verii, solicitând modificarea condiţiilor de acces la evenimentele outdoor.

În scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis, Guvernului, membrilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Grupului tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase

Organizatorii de evenimente culturale, după manifestările religioase şi sportive din weekend: Am primit o lecţie dură despre ce înseamnă dublul standard şi cum este aplicat de autorităţi

Asociaţia română a organizatorilor de concerte şi evenimente culturale (AROC) a transmis, după ce în weekend au avut loc manifestări religioase şi sportive cu participarea a mii de oameni, că autorităţile din România aplică dublul standard, deoarece sectorul cultural are parte în continuare de un regulament strict, dificil de implementat, ambiguu şi care nu asigură

Chereji, Untold: ”Nu am cum să nu fiu deranjat de dubla măsură cu care ne tratează autoritățile”

Edy Chereji, managerul de marketing și comunicare al festivalurilor Untold și Neversea, a afirmat după ce mass-mediile naționale au transmis amplu de la  pelerinajul tradițional de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, la care au participat mii de oameni, că autoritățile tratează cu „dublă măsură” cele două tipuri de evenimente, pelerinaje și festivaluri,

Organizatorii din AROC contraatacă! Precizări referitoare la măsurile publicate în privința condițiilor de organizare a evenimentelor culturale

Organizatorii din Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) contraatacă. Eu au ieșit cu o serie de precizări noi la…noile măsurile adoptate și publicate în ultimele zile în privința condițiilor de organizare a evenimentelor culturale.

Sunt interesante si am decis să le publicăm integral:

Ieri, 20.05.2021, a fost publicat Ordinul pentru modificarea și completarea

Violeta Alexandru: e o greșeală că organizatori de evenimente nu sunt lăsați să își reia activitatea. Va scădea și interesul pentru vaccinare

Violeta Alexandru, președinta PNL București, avertizează că este o mare greșeală faptul că organizatori de evenimente în aer liber nu sunt lăsați să își reia activitatea. Acestora li se face o mare nedreptate. Ar trebui să fie lăsați să organizeze măcar un proiect pilot. Dacă se va continua în acest fel efectul va fi resimțit

Organizatorii de concerte grupați în AROC, semnal de alarmă, după măsurile anunțate de autorități: ”Organizatorii și artiștii nu pot sta până în ziua evenimentului ca sa afle daca ținta de vaccinare este atinsă”

Pozitia oficială a Asociației Române a Organizatorilor de Concerte (AROC):
 
Măsurile de relaxare pentru sectorul cultural, anunțate de autorități ieri, 14 mai, înseamnă, de fapt, norme restrictive de desfășurare a evenimentelor, atât pentru public cât și pentru operatorii culturali, în ciuda recomandărilor și normelor sanitare discutate cu INSP și cu Ministerul Sănătății.
Anunțul

Boc vrea concert-test, prefectul Tașnadi spune că e prea periculos

Polemică la distanță între primarul Boc și prefectul Tașnadi Szilard. Acesta a participat la o emisiune televizată unde a spus că e inoportun să se facă preconizatul concert-test de care a vorbit Boc pe televiziunle centrale.

”Eu cred că acest test ar fi foarte riscant. (…) Dacă o să avem un număr foarte mare de

SONDAJ AROC. 80% dintre români ar purta mască la un concert și 73% s-ar vaccina pentru UNTOLD sau Electric Castle. Autoritățile surde la cerințele industriei de timp liber

Un studiu realizat de Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale (AROC) demonstrează că 80% dintre români ar purta mască la un concert și 73% s-ar vaccina pentru UNTOLD sau Electric Castle. 

Sondajul de opinie privind participarea la evenimente in 2020 si 2021, a avut un număr de 13.568 de respondenti (persoane care

Ce poți face ca român, de luni, la Zilele Maghiare

Concerte de orgă, tururi ghidate în limba română, un concert al Filarmonicii de Copii din Vlăhița, recitaluri în curtea Muzeului de Artă și un spectacol cu melodii ungurești îndrăgite: acestea sunt doar câteva dintre activitățile la care și publicul vorbitor de limbă română este invitat să ia parte în cadrul Zilor Maghiare, începând din 19

Clujul iese în stradă la al treilea Jazz in the Street din 2018

Muzica se ascultă în stradă și în acest weekend. Jazz in the Street ajunge la a treia ediție din acest an. Iubitorii de muzică sunt așteptați sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 18:00 pe strada Georges Clemenceau din Piața Muzeului la trei concerte care vor avea loc pe pietonală: Infusion, SEPP și Alexu and The