CNSAS Archive

Procuratura militară investighează cel puțin 12.000 de copii, acum adulți, care au fost recrutați de Securitate în perioada comunistă/ Cazul sociologului István Horváth, soțul fostei viceprimărițe din Cluj

Procuratura militară investighează cel puțin 12.000 de copii, acum adulți, care au fost recrutați de Securitate în perioada comunistă. Scopul anchetei este de a-i trage la răspundere pe recrutori: mii de elevi sunt victime în acest caz. Ancheta a început în 2021, la 30 de ani de la revoluție, iar procurorul

18 iulie 1949: Gogu Puiu intră în legendă, luptând singur cu o unitate de Securitate

Armânii i-au închinat balade care se cântă la nunți, iar numele îi este pronunțat în comunitate cu respect și admirație. Este vorba de Gogu Puiu, legenda Rezistenței din Dobrogea, cel care a luptat până la ultima suflare pentru alungarea comuniştilor din ţară. Atât viaţa cât şi moartea lui Gogu Puiu au rămas învăluite în mister.


Fiul

CNAS: laboratoarele nu mai pot refuza analizele preventive chiar dacă nu mai există fonduri

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a afirmat că niciun furnizor de servicii paraclinice nu poate refuza investigațiile recomandate de medicul de familie, în cadrul consultaţiei de prevenţie, pe motiv că s-au epuizat fondurile.

Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care a intrat în vigoare de la 1 iulie, a adus, printre principalele

Magistratul Mortu, pensionat de Iohannis, este acuzat că a colaborat cu Securitatea

Judecătorul Marin Mortu, pensionat de Klaus Iohannis în 2019, a fost trimis în judecată pentru colaborare su Securitatea anul trecut.

În decembrie 2020, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a cerut Curții de Apel București să constate poziția magistratului față de Securitate, dezvăluie Bugetul.

În august 2019, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind

Mii de candidați pentru parlamentare, verificați de CNSAS. Un singur colaborator dovedit al Securității

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a anunțat vineri, cu un candidat din partea partidului lui Victor Ponta, Pro România, a fost colaborator al poliței politice comuniste. Este vorba de Samuel Calotă, candidat la Camera Deputaților.  

Potrivit comunicatului CNSAS, Samuel Calotă, născut în 1960, a fost colaborator al Securității, calitate dovedită, prin sentință definitivă, încă din

Se cer verificări la CNSAS privind colaborarea Gabrielei Scutea cu Securitatea

Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost verificată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care a emis două comunicate diferite în această privință, după cum remarcă Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie”. Cu privire la această problemă, se solicită verificări la CNSAS de către Asociația

Supravieţuitor al torturii de la Piteşti: „Îi dau în judecată pe cei doi cercetători CNSAS“

Un constănţean supravieţuitor al Experimentului Piteşti spune că se simte umilit de ultimele declaraţii ale doi cercetători ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit cărora teroarea din închisorile comuniste a fost doar o reglare de conturi între grupări de legionari, iar cei care au suportat-o sunt nişte „c..i“ cu ochi, scrie adevarul.ro.

Pe vremea

Victimele mizeriei lansate de istoricii CNSAS Demetriade și Hodor despre „Experimentul Pitești” protestează și îi desființează pe cei doi!

Împreună cu jurnalistul Wiliam Totok, cei doi funcționari publici au acreditat, în spațiul public, ideea că victimele au fost, de fapt, inițiatoarele și făptuitoarele oribilelor acte de tortură. Ei susțin minciunile Securității și regimului comunist din anii 1950, acuză supraviețuitorii gulagului comunist, scrie evz.ro.

O victimă a „Experimentului Pitești”, Gheorghe Cușa, foști deținuți politici precum

Traian Băsescu: Am vrut să nu mă implic în campanie, dar măciuca politică numită CNSAS mă obligă să mă apăr

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a vrut să nu se implice în campania pentru prezidenţiale, dar atacurile îl obligă să se apere de „noua măciucă politică numită CNSAS”. El a adăugat că acţiunea în constatare care îl vizează deformează adevărul.

„Cert este că mă voi apăra de acţiunea CNSAS, cert este că acest

Traian Băsescu, declarație în fața instanței, în procesul CNSAS: Nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitatea

Traian Băsescu a declarat, joi, în fața instanței de la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul său cu CNSAS, că nu a știut niciodată că i s-ar fi alocat un nume conspirativ și a subliniat că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. ”Eu nu am știut că contrainformațiile militare reprezintă Securitatea”, a