campioana Romaniei Archive

VIDEO | Campioni şi la petreceri. Ceferiştii au sărbătorit titlul până dimineaţă

Ceferiștii au demonstrat că sunt competitivi și când vine vorba de petreceri. După un sezon lung și epuizant, jucătorii au mai găsit energie să sărbătorească cel de-al doilea titlu consecutiv.

Campionii, însoțiți de iubite sau soții, și-au dat întâlnire la un local din Cluj și până în zorii zilei de luni au “stat pe baricade”.

Petrescu: “Mă bucur că m-am întors la CFR. Nu eram sigur de această decizie”

Dan Petrescu şi-a trecut în palmares al doilea titlu cu CFR Cluj, după cel cucerit anul trecut. “Bursucul” a terminat cu ardelenii la 5 puncte în faţa lui FCSB, cu care se va duela în ultimul meci al sezonului. Antrenorul de 51 de ani recunoaşte, însă, că nu era foarte hotărât în privinţa revenirii în

Cine ar putea fi adversarele CFR Cluj la Champions League

România are 3 reprezentante în turul 3 al Europa League, CFR Cluj, FCSB şi U Craiova. Dacă vor reuşi să se califice în play-off, echipele noastre vor avea adversari foarte dificili. FCSB, singurul cap de serie, nu scapă nici ea de o posibilă dublă de foc.

Echipele noastre debutează în turul 3 al Europa League. Meciurile

Campioana României, CFR Cluj s-a pricopsit cu o nouă cerere de insolvență. Băgăcean, habar nu are

Clubul de fotbal CFR Cluj s-a ales cu o nouă cerere de insolvență. După ce anul trecut a reușit să-și achite toate datoriile și să depășească eșecul, clubul a primit o nouă lovitură. Cererea de insolvență a fost depusă de una dintre firmele care a mai băgat clubul în insolvență, respectiv PP Protect, societate patronată