camera deputatilor Archive

Examen pentru permis în orice localitate a României, indiferent unde a fost urmată școala de șoferi – propunere legislativă

Absolvenţii şcolilor de şoferi vor putea susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere în orice localitate doresc, indiferent de orașul în care au făcut orele de pregătire, arată news.ro. O propunere legislativă în acest sens a fost adoptată de în Comisia de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor, urmând ca ea să fie

Violența și incidentele din școli. Unitățile de învățământ ar putea avea sisteme de supraveghere audio-video pentru monitorizarea orelor de curs

Un alt

Au fost adoptate modificările la Codul Penal, fără pragul pentru abuzul în serviciu, de 250.000 lei, votat inițial de Senat

Legea „lanțului scurt de aprovizionare”, menită să încurajeze producătorii români, în dezbatere la Camera Deputaților

Proiectul de lege, menit să ajute producătorii români din domeniul alimentar, va intra în dezbatere la Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senat. Inițiativa, „lanțul scurt de aprovizionare”, aduce recomandări pentru comercianți de a face aprovizionarea magazinelor de la cel mai apropiat producător, pe criteriul verde, pentru a evita transportul

Pedepse cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru cultivarea, deținerea, vânzarea sau cumpărarea drogurilor de risc

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,

Șoferii care depășesc viteza cu peste 100 km/h față de limita admisă rămân 3 luni fără permis dar și fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului – prevede un proiect de lege depus în Parlament

Bacșișul la restaurant va fi impozitat cu 10% în România – proiect de lege

Read More

Polițiștii locali primesc puteri similare cu ale poliției naționale în cazul contravențiilor rutiere

Legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis înainte de a

Inițiativă legislativă: Consumul de tutun de către minori în spații publice ar putea fi interzis/Amenzi între 100 și 500 lei propuse pentru cei care încalcă legea

O inițiativă legislativă, semnată de 29 de deputați și senatori PSD și PNL, propune ca minorilor să li se interzică consumul de tutun în spațiile publice. Proiectul de lege a fost depus la Senat și urmează să fie dezbătut de comisiiile de specialitate.

Inițiativa stipulează mofificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi

Se pregătesc modificări legislative potrivit cărora poliția rutieră va putea dispune ridicarea tuturor vehiculelor staționate neregulamentar, inclusiv a celor parcate pe trotuare

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a emis, miercuri, un raport favorabil unei propuneri legislative care prevede că poliţia rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar nu numai de pe partea carosabilă, ci şi de pe trotuare, arată agerpres.ro.

Propunerea legislativă modifică alineatul 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia