Bogdan Diaconu Archive

Ponta, acuzat de cumetrie cu Virgil Măgureanu

Deputatul Bogdan Diaconu acuză că numele noului partid al lui Victor Ponta, Pro România, a fost „impus” de fostul șef al SRI Virgil Măgureanu, persiflându-l pe fostul său aliat cu care defila ca „premier” în campania electorală din 2016. Deputatul a publicat un pretins document alături de o fotografie a lui Ponta, care în opinia

Alexandru Cordoș își pierde locul din SENAT: ”trăiesc și gândesc românește”

Senatorul Alexandru Cordoș nu a reușit să obțină încă un mandat în Parlamentul României, dat fiind scorul mult prea mic obținut de Partidul România Unită, la care a aderat după demisia din PSD CLUJ.

Dat fiind faptul că și-a pierdut locul din Senat, acesta a ales să vorebească despre ce a încemnat campania electorală la alegerile

Stenogramele în care Bogdan Diaconu își dezvăluie planul PRU:”Ce e cu tine? -Facem revoluție!”

Stenograme scandaloase ies la iveala. Aparent PRU a fost înființat pentru a destrăma puterea PSD. Chiar dacă acest lucru era o bănuială la ordinea zilei, în presă au apărut astăzi un schimb de replicit dintre fondatorul PRU, Bogdan Diaconu și o altă persoană a cărei identitate a fost pastrată sub anonimitate.

Stiripesurse.RO a intrat în posesia

Doi deputaţi vor să “transforme” rromii în ţigani

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află înscrisă o propunere legislativă legată de redenumirea rromilor în ţigani. Principalul motiv al acestei propuneri este faptul că rromii au afişat o imagine negativă în străinătate şi străinii confundă rromii cu românii.

Nu este nimic nou faptul că a apărut în presă şi pe tot internetul articole