baia mare Archive

Baia Mare găzduieşte „Atelier”, festivalul de teatru ajuns la a XXIII-a ediţie

La cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Atelier” , care se va desfăşura în perioada 22 iunie – 1 iulie, găzduit de Teatrul Municipal din Baia Mare (TMBM) va participa, alături de trupe cunoscute din Europa, unul din cele mai vechi teatre din Ucraina, fiind o premieră pentru ţara noastră, a declarat

Reacţia Episcopiei la cererea lui Cherecheş de a depune jurământul ca primar în Catedrală: „Biserica aşa cum bine ştim, doreşte îndreptarea păcătosului”

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, pr.dr. Cristian Ştefan, a declarat joi, pentru AGERPRES, că primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, aflat în prezent în arest preventiv, a depus prin intermediul unei persoane o solicitare scrisă pentru a depune jurământul de edil în incinta catedralei episcopale

S-a scris istorie la un spital din Transilvania. Ce operaţie în premieră s-a făcut

S-a scris istorie la un spital dinn Transilvania. Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a înregistrat o nouă premieră medicală: prima prelevare de plămân. În ultimii trei ani, la unitatea spitalicească județeană din Baia Mare s-au prelevat organe ca inimă, ficat, rinichi și țesuturi, însă acum este prima dată când, de la

Cătălin Cherecheş îşi continuă şedinţele operative din arest. Ce le transmite băimărenilor

Cătălin Cherecheş, primarul reales de Baia Mare îşi continuă „şedinţele operative” pe Facebook. Reţinut din 26 aprilie şi încarcerat la Gherla, acesta a fost reales cu peste 70% din sufragiile băimărenilor care au rtecut pe la urne. pentru ţine legătura cu alegătorii dar şi consilierii băimăreni, Cherecheş a găsit o metodă inedită de a comunica,

Un aeroport din Transilvania redevine operativ din septembrie

Un aeroport din Transilvania redevine operativ din septembrie. Zborurile interne şi externe din şi în spre Baia Mare ar putea să fie operabile din luna septembrie. Asta a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare, Dorin Buda.

„La modul cum decurg lucrările de prelungire, modernizare a pistei, dar şi conform contractului

Cherecheș conduce Baia Mare din puşcărie. Le-a trasat sarcini colegilor din Consiliul Local via Facebook

Cherecheș conduce Baia Mare din puşcărie! Încarcerat din 27 aprilie, primarul suspendat şi reales din Baia Mare ţine „şedinţe operative pe Facebook”. Nu ar fi nimic nou, mai ales pentru că acesta a fost unicul lui mod de comunicare cu exteriorul pe întreaga perioadă a campaniei electorale. Strategia s-a dovedit a fi una de succes,

Romaltyn nu mai poate deschide uzina din Baia Mare. A piedut DEFINITIV şi IREVOCABIL procesul cu municipalitatea

În Baia Mare nu se vor mai prelucra minereuri cu cianuri. Romaltyn Mining a pierdut procesul cu administrația locală din Baia Mare, după trei ani de plimbări prin instanţele din mai multe oraşe din Transilvania.

Societatea a acționat în instanță o hotărâre a Consiliului Local Baia Mare prin care municipalitatea a cerut schimbarea destinației terenurilor din

Arhitectul-șef din Baia Mare, Mircea Dinculescu, reținut de DNA. A luat mită pentru a recepționa o construcție ilegală

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 iunie, a arhitectului Mircea Dinculescu, în calitate de arhitect-șef în primăria Baia Mare. Dinculeascu e acuzat de luare

Arhitectul clujean Mircea Dinculescu, la DNA, în calitatea sa de arhitect-șef al primăriei din Baia Mare

Arhitectul șef al primăriei municipiului Baia Mare, clujeanul Mircea Dinculescu, a fost ridicat, joi după-amiază, și dus la audieri de procurorii DNA din Baia Mare. Dinculescu este implicat la Cluj în proiectul blocurilor mamut din cartierul clujean Gruia, refuzate la autorizare de primăriei, dar impuse prin instanță, proiect contestat de vecini și de

Anunţ fără precedent în politică. Ce a recunoscut un candidat care a pierdut

Ce a recunoscut un candidat care a pierdut. Anunţ fără precedent în politică. Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a precizat, luni, într-un comunicat de presă, remis, AGERPRES, că „a luat act” de opţiunea băimărenilor în favoarea fostului edil al localităţii, Cătălin Cherecheş.

„Ne păstrăm raţionali