anulari Archive

Întârzierea sau anularea călătoriei cu avionul din cauza ceții de la Cluj: Care îți sunt drepturile?

Am scris prezentul articol pornind de la o întâmplare personală, în care avionul a ajuns la destinație cu o întârziere de peste 5 ore. M-am gândit că un articol scris pe această temă va fi de folos atât pasagerilor, care suferă întârzieri din cauza fenomenului de ceață, cât și companiilor aeriene care operează zboruri din

Evenimente festive din Franța, anulate pe bandă rulantă: Ne aflăm în „situație de război” cu terorismul

Anunțurile de anulare a focurilor de artificii sau a evenimentelor festive se înmulțesc în întreaga Franță, din motive de securitate, după atentatul de la 14 iulie de la Nisa, relatează marți AFP.

Numeroase evenimente festive tradiționale sau culturale sunt restrânse, suspendate sau suprimate, în special în regiunea Nisa, „din motive de securitate”, potrivit autorităților locale.

Deși