Alain Delon Archive

Alain Delon, 88 de ani, a fost plasat sub protecţie judiciară

Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, a fost plasat sub protecţie judiciară. El poate în continuare să întocmească o serie de acte, cu excepţia celor mai importante, care sunt încredinţate unei terţe părţi, cum ar fi vânzarea unei proprietăţi, informează News.ro.

Potrivit informaţiilor BFM TV, Alain Delon a fost plasat sub protecţie judiciară de

Fiul lui Alain Delon: ”Mama îmi dădea droguri”

Ari Boulogne (55 de ani) e fiul nelegitim al legendarului actor Alain Delon (82 de ani). A fost născut de cântăreaţa germană Nico, decedată în 1988, la 49 de ani.

Cu ocazia lansării unui film biografic dedicat mamei lui, Ari a

Alain Delon: Voi părăsi această lume fără regrete

Actorul francez Alain Delon a declarat, într-un interviu acordat revistei Paris Match, la împlinirea a 60 de ani de carieră, că va „părăsi această lume fără regrete”, transmite AFP.

Publicaţia franceză Paris Match a scos pe piaţă, joi, o ediţie a sa specială, consacrată celor 60 de ani de carieră ai veteranului actor.

„Viaţa nu îmi mai

Actorul francez Alain Delon va ajunge pentru prima dată în România, la TIFF

Legendarul actor francez Alain Delon va veni pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca.

Artistul francez vine în Româia ca invitat special al celei de-a 16-a editii a Festivalului International de Film Transilvania (2-11 iunie). Figura emblematica a marelui ecran, starul francez a cucerit inimile publicului in epoca de aur a cinematografiei europene, fiind considerat unul