Viorică Dancila Archive

Consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va avea iar consultări cu partidele parlamentare luni, într-o formulă mai restrânsă, în vederea formării unui nou Guvern. Şeful statului a precizat că va desemna, cel târziu marţi, un prim-ministru.

„Consultările începute astăzi vor fi continuate luni, poate chiar şi marţi, într-o formulă mai restrânsă, pentru a clarifica foarte bine

Viorica Dăncilă: „Klaus Iohannis e cel mai toxic preşedinte pe care România l-a avut vreodată”

Preşedintele PSD şi candidatul social-democraţilor în cursa pentru Cotroceni, Viorica Dăncilă, a precizat încă de la începutul discursului de la Romexpo, că ar fi avut alt discurs astăzi, dacă moţiunea nu ar fi trecut în Parlament.

Viorica Dăncilă a spus că singurul proiect al Opoziţiei este ura contra PSD şi cultivarea acestui resentiment. În viziunea sa, acesta

Dăncilă, despre revenirea lui Nasra și Itu în PSD: Nu le-am promis nimic

PÎntrebată ce le-a promis deputaților clujeni Horia Nasra și Cornel Itu care au revenit în PSD, Viorica Dăncilă a spus că nu le-a promis nimic.

„Nu le-am promis nimic. Am avut discuţii legate de România, legate de responsabilitatea pe care o au, discuţii legate de obligaţia pe care o au faţă de cei care

Cine a mai rămas în PSD Cluj? Încă doi deputați trec oficial în Pro România

PSD pierde teren important în Parlament, prin plecarea în Pro România a deputaților Cornel Itu și Horia Nasra. În vară, și senatorul PSD Vasile Ilea a trecut la Pro România. PSD pierde inclusiv sprijinul electoral al unor primari clujeni care aveau de partea lor comunități întregi. Mișcarea dubioasă a Vioricăi Dăncilă, privind numirea unui outsider

Dăncilă le-a promis primarilor că vine la Cluj să rezolve problema

Outsider-ul, patron de presă, care a fost numit președinte interimar al PSD Cluj ar fi primit interdicție de la Viorica Dăncilă să mai scrie în publicația sa  despre primarii social-democrați, sau să-i mai preseze în vreun fel, spun sursele Actual de Cluj. Reamintim că în această dimineață, o delegație formată din peste 10 primari social-democrați

Iohannis e disperat să nu piardă puterea

De multă vreme primarul de la Cotroceni nu mai poate convinge că ar fi președintele României. Este doar un cetățean nărăvit la huzur pe banii statului, un cetățean pe care manoperele și calculatoarele serviciilor l-au desemnat câștigător al alegerilor din 2014. Ciclic, pentru a nu-și dezamăgi stăpânii care l-au întronat pe fotoliul destinat președinților, cetățeanul

Victimele incendiului din clubul Colectiv solicită sprijin financiar pe viață

Răniții din cadrul incendiului de la clubul Colectiv îi transmit o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Aceștia explică faptul că rănile lor au fost prost îngrijite de la început, iar în spitale s-au ales cu infecții, ceea ce îi obligă, la aproape patru ani de la tragedie să suferere

Viorica Dăncilă, întâlnire cu Emmanuel Macron

Premierul României, Viorica Dăncilă, efectuează o vizită în Statele Unite ale Americii, acolo unde are programată o întâlnire cu vicepreședintele SUA, Mike Pence. Până atunci, Dăncilă s-a văzut cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, și Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

La o reuniune a liderilor mondiali pentru combaterea terorismului, Dăncilă, Merkel și Johhson au stat la aceeași masă. Dăncilă a avut

Sasul mecanic, pe zi ce trece devine tot mai orb și mai surd la ceea ce se întâmplă în jurul lui

Președintele încă în funcție continuă să meargă pe linia unei Uniuni Europene putrede, căreia socialismul, deși curent politic recunoscut și admis, îi stă de-a latul în gât. N-am idee dacă pudelul Angelei Merkel s-a angajat în fața Bruxelles-ului că pune el socialismul românesc cu botul pe labe, dar în România, până una alta, toate

Se rupe PSD? Scrisoare deschisă de la Cluj pentru premierul Dăncilă: un partid istoric nu poate fi condus în capitala Transilvaniei de un om care jignește clujenii și comunitatea

Peste 40 de membri ai PSD Cluj, în frunte cu fostul șef interimar Horia Nasra, au au semnat o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, contestând în termeni vehemenți decizia numirii jurnalistului Liviu Alexa în fruntea filialei județene a partidului.

Documentul a fost trimis către șefa executivului în cursul zilei de vineri, 20 septembrie, după cum