stare de urgenta Archive

Dosar istoric pentru instanțele clujene! Un român din SUA a dat în judecată statul român pentru arestarea la domiciliu, impusă prin starea de urgență

Un român din Statele Unite l-a chemat pe președintele României, Klaus Iohannis, în instanță, pentru a da cu subsemnatul în ceea ce privește arestarea sau detenția ilegală în ceea ce-l privește – și în ceea ce privește pe toți românii, de altfel – impusă prin starea de urgență, pe care șeful statului român continuă să

Raed Arafat: ”Urmează să se prelungească starea de alertă”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, anunţă că starea de alertă va fi prelungită şi nu sunt prevăzute măsuri de relaxare, dar nici alte măsuri restrictive, după apariţia noii tulpini de coronavirus.

”Urmează să se prelungească starea de alertă, asta cred că deja ştie toată lumea. Clar că nu vor fi în acest moment

Singurul clujean trimis în judecată în dosarul „Sparanghelul” nu avea Covid-19

În dosarul Sparanghelul, în care 2.000 de persoane s-au înghesuit în stare de urgenţă în aeroport, nu s-a găsit niciun inculpat. Singurul clujean trimis în judecată în cadrul acestui dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor nu era infectat cu coronavirus.

Adevărul” a intrat în posesia singurului rechizitoriu întocmit de procurorii clujeni într-un dosar de zădărnicirea combaterii

Ciolacu anunță „mai mult ca sigur” că va urma o stare de urgență

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că „toată România va intra din nou în stare de urgenţă şi carantină”, dar că acest lucru se va întâmpla după alegeri.

„Din măsurile luate până acum de actualul guvern (…) mai mult ca sigur că vom avea un blocaj în sistemul sanitar şi mai mult ca sigur că

„O să stăm acasă şi de Crăciun, şi de Revelion!” Avertismentul lui Cristoiu

Gazetarul Ion Cristoiu a declarat că președintele Klaus Iohannis și PNL vor să câștige alegerile parlamentare la un scor bun, care să le permită să formeze singuri majoritatea în Parlament.

Cristoiu afirmă că, după ce scopul va fi atins, președintele nu va ezita să declare din nou stare de urgență, în contextul pandemiei de Covid-19 și

În Italia se vrea prelungirea stării de urgență până pe 31 ianuarie 2021

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că va merge în Parlament pentru prelungirea stării e urgență până pe data de 31 ianuarie 2021, transmite digi24.ro.

Actuala stare de urgență expiră pe data de 15 octombrie, însă autoritățile medicale spun că prelungirea este necesară, potrivit La Repubblica.

„Vom merge în Parlament și pentru prelungirea

Expert în sănătate publică: „Vom ajunge din nou la carantină. Noi suntem încă relaxaţi pentru că avem alegeri”

În România, la ora actuală, nu se iau măsuri drastice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 din cauza alegerilor, crede un expert în sănătate publică. De aceea, cât de curând, vom ajunge din nou la carantină.

Răzvan Cherecheş este expert în sănătate publică, profesor în SUA şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta a vorbit cu

Nu se ia în calcul revenirea la starea de urgență și la carantină. „Situația este sub control”

Premierul României, Ludovic Orban, este de părere că situația infectării cu coronavirus este sub control, așadar nu se ia în calcul revenirea la o eventuală stare de urgență sau carantină.

„Nu există un astfel de scenariu, după cum vedeţi, de cinci săptămâni am oprit creşterea numărului de infectări, ba chiar am avut două săptămâni o

S-a zis cu prietenia dintre DNA și Unifarm. Directorul Unifarm pus sub control judiciar

După câteva săptămâni de achiziții ale DNA de produse sanitare de la Unifarm, urmate de o neînțelegere în ceea ce privește prețurile cu care DNA dorea să cumpere dezinfectanți și flacoane de alcool, procurorii au început să ancheteze directorul companiei Unifarm.

Din martie până în aprilie 2020, DNA a avut 6 contacte de achiziţie directă

Cercetătorii avertizează: România ar putea îndeplini condițiile pentru starea de urgență între 1-3 august.

Conform unei prognoze realizate de compania Avantera, pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în cazul cel mai pesimist, România ar putea avea un milion de cazuri de coronavirus în luna septembrie.

Conform prognozei, numărul de cazuri active a crescut cu 54.3% în ultima săptămână.

Potrivit aceleiași prognoze  realizate de compania Avantera, pentru Comitetul Național pentru Situații