spitale Archive

Anchetă în Alba după ce o fetiţă a murit la câteva zile după ce s-a înţepat într-un cui. A fost plimbată prin patru spitale

Poliţia şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba cercetează împrejurările în care o fetiţă de 11 ani, aflată în plasament maternal, a murit la câteva zile după ce s-a înţepat accidental în picior într-un cui, minora fiind tratată anterior decesului în patru spitale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Luminiţa Prodan, a

Din suflet pentru suflet. Artiștii clujeni au reușit, din nou, să împartă zâmbete pentru cei aflați în suferință, în spitale – FOTO/VIDEO

“A fost o experiență fabuloasă”, “e un fel de voluntariat care te umple de energie”, “în câteva minute, stabilești o relație atât de intimă cu cineva, încât e dispus să îți povestească detalii din toată viața sa”; acestea sunt doar câteva dintre mărturiile pline de emoție împărtășite, în 25 iulie, la încheierea ediției a IV-a

Statistici îngrijorătoare. Vezi câte dintre spitalele României sunt private

România deține până în prezent,  56.295 de unităţi sanitare. Spitale, cabinete şi clinici de specialitate,  farmacii şi laboratoare de analize. Conform unui studiu bazat pe date ale Institutului Național de Statistică (INS)  şi prezentat de Alianţa pentru Sănătate din România şi Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private, 75% dintre acestea sunt private.

Numărul crește în ceea

Managerii a două mari spitale au fost suspendaţi. Au fost acuzaţi de abuz în serviciu şi arestaţi

Managerul Spitalului Bagdasar-Arseni şi cel al Institutului Oncologic din Bucureşti au fost suspendaţi din funcţii. Bogdan Păltineanu şi Nicolae Dan Straja sunt arestaţi preventiv într-un dosar în care DNA îi acuză de abuz în serviciu, informează digi24.ro.

Într-o postare pe Facebook, Ministerul Sănătății anunţă că articolul 13 din contractele încheiate de şefii

Mita luată de managerii de spitale:”Păltineanu a mai primit în autoturismul mituitorului 19.500 de euro”

Banii primiţi ca mită de managerii de spitale Bogdan Păltineanu şi Dan Straja au fost ascunşi în reviste, care de cele mai multe ori le-au fost înmânate în autoturismele personale sau ale mituitorilor, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA cer vineri arestarea preventivă a celor doi inculpaţi.

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă

Județele cu cele mai multe infecții nosocomiale în spitale. Date îngrijorătoare în urma controalelor

Ministerul Sănătății a făcut public un raport care arată care sunt județele cu cele mai multe infecții nosocomiale în spitale. Pe primul loc se află Capitala cu peste 12.000 în ultimii cinci ani de zile arată Mediafax.

Anul trecut au fost înregistrate cele mai multe infecţii nosocomiale din ultimii cinci ani – 12.316,

Două anchete în desfășurare după criza dezinfectanţilor. Cioloș: „Se vor lua probe din toate spitalele. Vom modifica şi legislaţia”

Primul ministrul Dacian Cioloş a afirmat astăzi după comandamentul de la Palatul Victoria că începând de mâine se vor lua probe pentru a testa toţi dezinfectanţii din toate spitalele din România, urmând ca primele rezultate să fie anunţate miercuri.

„Dată fiind seriozitatea situaţiei, am convocat un comandament cu participarea conducerii Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Afacerilor