sorina pintea Archive

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății anchetat pentru luare de mită, a fost repus în funcția de director la Spitalul Județean Baia Mare

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, anchetată după ce a fost prinsă în flagrant când lua mită, a revenit asupra demisiei din funcția de manager al Spitalului Județean din Baia Mare și a fost repusă în funcție. Pintea a demisionat pe 2 martie, după ce a fost pusă sub urmărire penală de procurorii anticorupție pentru

Cazul Sorina Pintea! Ciudățeniile unui flagrant marca DNA

Săptâmâna trecută a apărut în spațiul public o statistică privind numărul de achitări pronunțate de instanțele de judecată în dosarele instrumentate de către DNA. Cifra este una halucinantă, 52 la sută este procentul soluțiilor de achitare, lucru care demonstrează fără nici un echivoc că parchetul anticorupție a devenit o adevărată ”INCHIZIȚIE” destinată anihilării adversarilor politici

Sorina Pintea scapă de arest!

Judecătorii CAB  care au analizat contestaţia Sorinei Pintea au stabilit, definitiv, revocarea măsurii arestării preventive a acesteia şi că fostul ministru va fi cercetat în continuare în stare de libertate, dar sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de fapte de luare de mită drept comision pentru acordarea unor lucrări.

Sorina Pintea, fost

Sorina Pinea a fost dusă cu escortă în fața instanței

Sorina Pintea a ajuns în fața instanței, fiind escortată de patru polițiști.

Fostul ministru al Sănătăţii este escortată de patru poliţişti şi dusă pe holurile Curţii de Apel Bucureşti, fiind condusă în sala de judecată, unde va trebui să se apere şi să susţină în fața judecătorilor motivele pentru care nu trebuie să stea în continuare

Motivarea arestării Sorinei Pintea: ”Inculpata nu a fost în nici un mod nici jenată, nici mirată de primirea sumei de bani, ci, dimpotrivă, s-a arătat încântată”

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, de la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Secţia I Penală, Georgiana Iorguță, și-a motivat decizia de a admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, vizând luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de Sorina Pintea. Documentul a fost obținut

Lipsită de obiectivitate și imparțialitate, judecătoarea care a arestat-o pe Sorina Pintea aprobase anterior şi mandatele de supraveghere

Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București, Georgiana Iorguță, cea care a încuviințat sâmbătă cererea de arestare a DNA pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, este cea care a semnat și mandatele de supraveghere tehnică în același dosar, arată surse din Justiție, citate de presacurată.ro.

Practic, judecătoarea

Cazul Pintea, între fake news și realitate

Avocatii fostului ministru al Sanatatii, Sorina Pintea, retinuta si arestata zilele trecute dupa ce a fost prinsa in flagrant de procurorii DNA luand mita in calitate de manager al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare, sustin ca aceasta este victima unei inscenari si a unor jocuri politice murdare. In acelasi sens i-au sarit in aparare

Gabriela Firea în apărarea Sorinei Pintea: „Se pot întâmpla multe în această perioadă când se oferă mici atenții”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ar fi fost luată pe nepregătite de arestarea Sorinei Pintea şi consideră că unii politicieni se folosesc de ancheta DNA în scop electoral.

”Am fost şi eu surprinsă când am văzut ştirile. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Este normal ca în această perioadă să aşteptăm ca instituţiile

Medicii au fost chemați de urgență în arest, după ce Sorina Pintea a anunțat că se simte rău

Medicii au fost chemaţi de urgenţă, duminică, la Arestul central din Capitală, după ce Sorina Pintea ar fi anunţat că se simte rău. Acesta a primit îngrijiri medicale, dar nu a fost dusă la spital. Fostul ministru suferă de dermatomiozită, o boală sistemică ce afectează cel mai frecvent pielea şi muşchii, dar poate afecta şi articulaţiile,

Ionuț Pintea- dezvăluiri cu privire la dosarul de mită al mamei sale

Ionuț Pintea, fiul fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a făcut public pe rețelele de socializare un mesaj cu privire la informațiile obținute de la denunțătorul din dosarul de mită al mamei sale. Conform acestuia, senatorul Liviu Marian Pop a primit patru tranșe de bani care ar fi trebuit să ajungă la fostul ministru al