prima casa Archive

Asociația Brokerilor Imobiliari: Programul Noua Casă nu a funcționat deloc anul acesta

Dragos Vîlceanu, analist imobiliar și reprezentant al Asociației Brokerilor Imobiliari, a vorbit miercuri la GÂNDUL LIVE despre situația pieței imobiliare din această perioadă.

El a explicat că anul acesta este unul dificil pentru piață, atât din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, cât și din cauza neînțelegerilor dintre Guvern și Parlament în legătură cu programul de credite garantate

Programul „Prima Casă” se modifică radical

Proiectul de lege care modifică programul guvernamental „Prima Casă” a fost adoptat de Senat, cu 72 de voturi pentru și 10 abțineri. Proiectul, inițiat de ministrul Eugen Teodorovici, aduce schimbări majore în aplicarea programului, printre care introducerea unui prag de venituri ori acordarea unor subvenții de dobândă.

Principalele modificări prevăzute de proiectul de lege:

• Modificarea titulaturii

Programul „Prima casă” devine „O familie – o casă”

În ședința de joi, Viorica Dăncilă a anunțat o schimbare importantă pe care Guvernul o pregătește, schimbare legată de programul „prima casă” care se va transforma în programul „o familie – o casă”.

O altă veste bună legată de acest proiect este faptul că garanția guvernamentală va crește de la 50% la 80% din valoarea totală

Start pentru Prima Casă 2019

2 miliarde de lei e suma disponibilă în acest an pentru programul Prima Casă. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) tocmai a anunţat debutul programului, după ce a primit din partea Ministerului Finanţelor Publice acordul de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de două miliarde lei alocat pentru

Se modifică programul „Prima casă”, Teodorovici îl vrea mai social. „Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi prin Prima Casă”

Programul de credite imobiliare „Prima Casă” are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an şi va continua, dar până la sfârșitul acestei luni acesta va fi modificat pentru a-l face mai social, spune ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul ‘Prima

Prima Casă continuă în 2019

Programul „Prima Casă” va continua şi în 2019, cu un plafon de garanţii de 2 miliarde de lei. Ar putea apărea unele modificări.

„Noi vom bugeta în continuare programul pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi exact cu cât anume vom

Prima condamnare pentru trafic de influenţă în dosarul ”Prima Casă”

Anca Doriana Stan, angajată la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a fost condamnată vineri de Tribunalul Bucureşti la 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, într-un dosar de corupţie legat de programul ‘Prima Casă’. 

Judecătorii au decis ca Anca Doriana Stan să primească o pedeapsă cu suspendare,

Noi percheziții în Dosarul Prima Casă

Poliţiştii au făcut alte două percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov la sediul unei societăţi comerciale specializate în servicii de consultanţă în domeniul obţinerii de locuinţe prin programe sociale, precum şi la domiciliul administratorului acesteia, care este cercetat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, în dosarul care vizează Programul Prima Casă şi Fondul Naţional de

Reîncepe Programul „Prima Casă”. Care este noutatea din acest an

Programul „Prima Casă” va începe luna aceasta a declarat, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.

O noutate este că, beneficiarii vor putea urmări pe site-ul instituţiei care este stadiul de analiză a dosarelor. Alexandru Petrescu a precizat că în 2018 s-au alocat două miliarde de lei fond de garantare

Guvernul a aprobat “Prima Casă” pentru 2018. Câţi bani sunt disponibili

Plafonul alocat al garanţiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează două miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Una dintre principalele modificăru apărute: marja maximă de dobândă a fost redusă de la 2,5% la 2%.

”Plafonul alocat al garanţiilor care pot fi emise