pandemie coronavirus Archive

Casierița Primăriei Cluj-Napoca suspectă de coronavirus

Casieriţa Primăriei Cluj-Napoca este suspectată de coronavirus după ce ar fi interacționat cu persoane venite din Italia.

Angajații Primăriei au intrat în panică totală, conform presei locale. Casierița a fost trimisă acasă de şefa ei care se ocupă şi de serviciul de parcări.

Femeia a provocat un adevărat haos în instituţie în această dimineaţă, iar liniştea

153 noi pacienți cu coronavirus

Conform presei, Belgia a luat măsuri drastice în ceea ce privește combaterea răspândirii coronavirusului, ieri, 12 martie. Cu toate acestea, astăzi au fost raportate oficial încă 153 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

În total, numărul celor infectați se ridică la 556 de pacienți, testați pozitiv pentru Covid-19.

Trei belgieni și-au pierdut deja viața,

Medic italian: „Vitamina C nu este luată în considerare”

În urma rugăminților jurnaliștilor, doctorul Andrea Gori, șeful Secției de boli infecțioase de la Policlinica Milano, a comentat informația legată de eficiența vitaminei C în combaterea coronavirusului.

„Dezmint ferm aceste informaţii”

Acesta a dezmințit categoric „tratamentul-minune” despre care circulă un val mare de informații, afirmând: ” Terapiile folosite pentru tratarea bolnavilor de coronavirus

Armata SUA a dus virusul în China?

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a sugerat joi că armata americană ar fi putut aduce coronavirusul în oraşul chinez Wuhan, care a fost cel mai puternic lovit de boală, amplificând războiul declaraţiilor cu Washingtonul, informează Agerpres, care citează Reuters.

China nu a fost prea fericită în urma comentariilor oficialilor americani

Manager de spital își dă demisia în mijlocul crizei coronavirus

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, Ramona Ionescu, demisionează. Presa locală ar spune că informația a venit după o sedință la Consiliul Județean.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a confirmat vineri demisionarea managerului Ramona Ionescu.

”Ieri (joi – n.r.) după-amiază și-a dat demisia la o ședință de lucru pe care o aveam.

Nou studiu privind coronavirus: cât timp rămân oamenii infectați

Noul agent patogen al coronavirusului rămâne în organismul persoanei infectate timp de câteva săptămâni. Pacienții infestați cu noul coronavirus păstrează virusul până la 37 de zile, conform unui nou studiu.

Publicația medicală Lancet a făcut public un studiu care o nouă descoperire a medicilor chinezi, care au observat că structura genetică a coronavirusului (ARN) se

OMS a declarat pandemie de coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus. 

„Am făcut o evaluare, iar situaţia generată de Covid-19 poate fi caracterizată drept pandemie”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

„Aceasta este prima pandemie cauzată de un coronavirus”, a adăugat el.

„Nu e doar o criză de sănătate publică, ci o criză care va afecta toate